ÎN AL TREILEA TRIMESTRU DIN 2021Pensia medie lunară din România a crescut cu 0,7%

G.U.
Macroeconomie / 17 decembrie 2021

Pensia medie lunară din România a crescut cu 0,7%

Valoarea medie a pensiei lunare a înregistrat o creştere de 0,7% în al treilea trimestru al acestui an, faţă de trimestrul doi, până la 1.673 de lei, conform datelor publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul mediu de pensionari a fost de 5,073 milioane de persoane, în scădere cu 12.000 persoane, faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,652 milioane de persoane, cu 5.000 de persoane mai puţine, raportat la perioada de referinţă.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.604 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,4% (comparativ cu 53,2% în trimestrul precedent).

Potrivit INS, în comparaţie cu trimestrul trei al anului precedent, în 2021 numărul mediu de pensionari a scăzut cu 52.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat s-a diminuat cu 23.000 de persoane.

De asemenea, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut cu 11,2% , respectiv cu 10,3%.

Pe parcursul trimestrului trei din acest an, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari, în timp ce pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,7% în total.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, iar pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%, conform INS.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, însă acest indicator prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai patru pensionari la zece salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeţul Vaslui şi 14 la 10 în judeţul Giurgiu.

Datele INS relevă faptul că, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 851 de lei (1.274 lei în judeţul Botoşani, 1.282 lei în judeţul Giurgiu, 1.297 lei în judeţul Vrancea, faţă de 2.125 lei în judeţul Hunedoara, 2.029 lei în Municipiul Bucureşti şi 1.890 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul trei 2021, a fost de 927.200 de persoane, dintre care: 792.600 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (17% din totalul pensionarilor din această categorie), 130.100 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (58% din totalul acestora) şi 4.500 de persoane din sistemul militar (2,4% din totalul acestei categorii).

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. CA NR PENSIONARILOR S-A MICSORAT -E CLAR. ATI FACUT TOT POSIBILUL IN ACEST SENS IN ASTI 2 ANI DIN URMA. DAR CA PENSIILE SI PUTEREA LOR DE CUMPARARE AU CRESCUT? POATE CELE SPECIALE! DATE CONCRETE, VA ROG!

    1. P.S. DATE CONCRETE DS CRESTEREA PUTERII DE CUMPARARE, CA AIA CONTEAZA! IAR PUTEREA DE CUMPARARE A OMULUI DE RAND E IN CONTINUA SCADERE LA NOI! CU ASTA NU VA LAUDATI?

    adica a scazut in termeni reali (daca aplici inflatia) :) ...

    sau cum sa o zic artistic: .... "a crescut in jos" :))) 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro