ÎN ANUL 2020 Profitul operaţional al Alpha Bank s-a ridicat la 32,8 milioane euro

S.B.
Bănci-Asigurări / 24 martie 2021

Profitul operaţional al Alpha Bank s-a ridicat la 32,8 milioane euro

La finalul anului 2020, profitul operaţional al Alpha Bank a crescut cu 13% faţă de anul precedent ajungând la 32,8 milioane euro, pe fondul unei reduceri de 7% a costurilor, potrivit unui comunicat al băncii.

Datorită mediului economic dificil au fost implementate iniţiative de optimizare a bazei de costuri, în special în zona administrativă, se arată în comunicat.

De asemenea, profitul brut înregistrat în perioada analizată s-a situat la 21,3 milioane euro, reflectând atât o performanţă operaţională bună, cât şi un management solid al creditelor neperformante.

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania s-a situat la finalul anului 2020 la 2,6 miliarde euro, marcând o evoluţie constantă comparativ cu 2019 în principal ca urmare a intensificării activităţii de creditare pe segmentele IMM şi credite de locuinţă. Pe fondul unei cereri ridicate venite din partea sectorului rezidenţial, Alpha Bank Romania a înregistrat vânzări record în 2020. În aceeaşi perioadă, soldul depozitelor atrase de la clienţi a marcat un avans de 2% la 2,6 miliarde euro.

În ceea ce priveşte performanţa financiară, Alpha Bank Romania a continuat să genereze valoare pentru acţionarii săi în pofida provocărilor noului context macroeconomic. Veniturile operaţionale şi-au demonstrat rezilienţa în ciuda trendului puternic descendent al ratelor de dobândă, înregistrând un declin de doar 2,8% la 137,8 milioane euro.

"În ciuda mediului macroeconomic agitat, Alpha Bank Romania a reusit sa reactioneze cu promptitudine si sa-si valorifice flexibilitatea, spiritul inovator si deschiderea fata de toti stakeholderii, pentru a fi alaturi de clientii sai în aceasta perioada de criza, pentru a asigura deplina protectie a angajatilor sai, pentru a asigura soliditatea bilantul si pentru a mentine angajamentul fata de actionari. În ciuda adversitatilor, am raspuns cu rapiditate gestionand adecvat resursele, venind proactiv în întampinarea nevoilor clientilor nostri si oferind masuri de sprijin, fie sub forma amanarilor la plata, fie sub forma de acces la finantare si lichiditate. Am participat activ la programul IMM Invest, facilitand accesul la capital pentru clientii nostri, sustinand astfel, revenirea economica.", se arată în comunicatul Alpha Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb