ÎN CADRUL UNUI DEMERS DE PROMOVARE A PERSONALITĂŢILOR FEMININE BNR va lansa în circulaţie, în 2020, bancnota de 20 lei

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 august 2019

Noua bancnotă o va celebra pe Ecaterina Teodoroiu

Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei, care o va celebra pe Ecaterina Teodoroiu, potrivit unui comunicat de presă emis de banca centrală.

Bancnota va fi lansată în cursul anului 2020, aceasta urmând să aibă pe una dintre feţe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Valoarea nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româ-neşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificaţie, explică sursa citată, adăugând: "Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Consiliul de Administraţie al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim - de promovare a personalităţilor feminine - ce a găsit o largă susţinere în societatea românească. Banca Naţională a răs-puns încă de anul trecut acestui demers, prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918".

BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranţă şi identificare, precum şi data exactă a lansării în circulaţie.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb