ÎN CAZUL ABUZURILOR SEXUALE DIN CADRUL BISERICII CATOLICE:Un cardinal german recunoaşte că s-au distrus dosare

V.S.
Internaţional / 24 februarie 2019

Reinhard Marx (Sursa foto: Twitter)

Reinhard Marx (Sursa foto: Twitter)

Biserica Catolică a distrus dosare despre autori ai abuzurilor sexuale din rândurile sale, a recunoscut, ieri, cardinalul german Reinhard Marx, consilier apropiat al papei Francisc, în cadrul unui summit pe această temă care are loc zilele acestea la Vatican, informează France Presse.

''Administraţia nu a ajutat la îndeplinirea misiunii Bisericii, ci, dimpotrivă, a ascuns-o, a discreditat-o şi a făcut-o imposibilă. Dosare care ar fi putut documenta aceste acte teribile şi indica numele celor responsabili au fost distruse sau chiar nu au fost constituite", a declarat preşedintele Conferinţei Episcopilor din Germania într-un discurs rostit în faţa a 190 de participanţi la reuniune.

"Abuzul sexual asupra copiilor şi tinerilor este, într-o măsură considerabilă, cauzat de abuzul de putere din cadrul administraţiei", a susţinut cardinalul german, în lunga sa prezentare despre necesitatea ca Biserica să aibă o administraţie la înălţimea

El a estimat, de asemenea, că "secretul pontifical" adesea invocat de Biserică nu avea nicio justificare, în opinia sa, în faţa cazurilor de abuz sexual comis de membrii săi.

''Proceduri şi procese stabilite pentru urmărirea penală a infracţiunilor au fost în mod deliberat nerespectate, mai degrabă lăsate deoparte şi ignorate. Drepturile victimelor au fost, de fapt, călcate în picioare şi lăsate la capriciile unor persoane individuale", a spus cardinalul Marx.

Responsabilul religios a cerut, totodată, o mai mare transparenţă în jurisprudenţa Bisericii, o cerere importantă a victimelor abuzurilor sexuale. Potrivit cardinalului german, numărul cazurilor examinate de instanţele bisericeşti şi detaliile acestor cazuri trebuie să fie făcute publice cât mai mult posibil.

La Vatican se desfăşoară, de joi, un summit de patru zile, deschis de papa Francisc, pe tema "protejării minorilor", la care participă aproape 200 de figuri importante din ierarhia Bisericii Catolice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro