ÎN INTERVALUL 15-19 OCTOMBRIE:  Campanie de informare privind asigurarea obligatorie a locuinţelor

F.B.
Bănci-Asigurări / 15 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) organizează, în perioada 15 - 19 octombrie 2018, la nivel naţional, o campanie de conştientizare a importanţei asigurării obligatorii a locuinţelor, conform unui comunicat remis astăzi.

Reprezentanţii ASF şi ai PAID vor participa la întâlniri cu autorităţile locale şi cu proprietari de locuinţe, în cadrul cărora vor prezenta informaţii despre asigurarea obligatorie a locuinţelor, privind riscurile la care cetăţenii se expun în cazul în care nu încheie o astfel de asigurare, precum şi informaţii referitoare la modul în care acest produs poate fi utilizat cât mai eficient pentru acoperirea propriilor nevoi. De asemenea, aceştia vor distribui pliante informative, broşuri şi Ghidul PAD.

Aflată la a doua ediţie, campania se desfăşoară şi în acest an sub sloganul "Anul acesta îmi protejez casa!" şi va avea loc în opt oraşe din regiunea Moldova, cea mai afectată de riscurile acoperite de Poliţa de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD) - Brăila, Galaţi, Tecuci, Bârlad, Iaşi, Târgu Frumos, Botoşani şi Roman.

"Gradul redus de cuprindere a asigurărilor obligatorii a locuinţelor în România, de numai 18,75%, reflectă nevoia acută de informare a populaţiei cu privire la riscurile la care aceasta se supune în cazul neîncheierii poliţei PAD. Prin parteneriatul cu PAID, ne propunem ca publicul să ajungă să cunoască şi să înţeleagă importanţa acestui produs", a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Potrivit directorului general al PAID România, Nicoleta Radu, poliţa PAD este încă prea puţin cunoscută şi înţeleasă de români, cu toate că Legea asigurării obligatorii a locuinţei este în vigoare de ani buni. O dovadă în acest sens este faptul că în România sunt 7,3 milioane de locuinţe neasigurate, conform ASF.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb