ÎN PREMIERĂ ÎN 2022: NASA va încerca să devieze un asteroid de pe orbita sa

P.E.
Internaţional / 23 ianuarie 2019

NASA va încerca să devieze un asteroid de pe orbita sa

NASA va încerca, în premieră, să devieze un asteroid de pe orbita sa în 2022, cu ajutorul misiunii Double Asteroid Redirection Test (DART), potrivit agenţiei Xinhua.

Asteroidul, numit Didymoon, este de aproximativ 150 de metri înălţime şi aparţine sistemului Didymos. Acesta este cel mai accesibil asteroid de mărimea sa de pe Pământ.

Misiunea DART va fi prima încercare a NASA de a demonstra ceea ce este cunoscut drept impact kinetic, care va lovi asteroidul pentru a-şi schimba orbita în vederea apărării împotriva unui viitor potenţial impact al asteroidului, potrivit unui comunicat al lui Lindley Johnson, ofiţer NASA pentru apărarea planetei.

NASA a afirmat că misiunea DART va realiza impactul kinetic prin prăbuşirea în mod deliberat a sa pe suprafaţa asteroidului la o viteză de aproximativ 6 km/secundă. Se precizează că această coliziune va schimba viteza satelitului natural Didymoon, care orbitează asteroidul principal din acest sistem cu o fracţiune de 1%, suficient pentru a putea fi evaluată folosind telescoapele de pe Pământ.

Misiunea va fi lansată în perioada decembrie 2020 şi mai 2021.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb