ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI, Au fost înregistrate peste 700.000 de tranzacţii imobiliare la nivel naţional

Mina Irina
Companii / 31 octombrie 2016

La nivel naţional, au fost înregistrate 703.509 de tranzacţii imobiliare în primele nouă luni ale acestui an, cu peste 56.000 mai multe faţă de perioada ianuarie-septembrie 2015, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), trimis redacţiei.

În luna septembrie 2016 au fost tranzacţionate 85.838 de imobile în toată ţara, în creştere cu peste 1.200 faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna septembrie 2015, numărul tranzacţiilor a crescut cu aproape 7.500.

"Cele mai multe tranzacţii imobiliare, în primele nouă luni ale anului 2016, au fost înregistrate în Bucureşti - 69.678, Ilfov - 40.158 şi Timiş - 32.836. Judeţele în care au fost înregistrate cele mai puţine imobile tranzacţionate în aceeaşi perioadă sunt: Gorj - 6.538, Covasna - 6415 şi Bistriţa-Năsăud - 6.161", se arată în comunicat.

De asemenea, în luna septembrie 2016 cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureşti - 8.024, Ilfov - 4.691 şi Cluj - 4.349.

În primele nouă luni ale anului 2016, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel naţional a fost 148.267, în creştere cu aproape 15.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

Numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară efectuate la nivel naţional în primele nouă luni ale anului este de aproximativ 4,7 milioane, în scădere cu 167.155 comparativ cu perioada similară a anului 2015.

În perioada ianuarie-septembrie 2016, cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti, Timiş şi Ilfov, iar cele mai puţine operaţiuni au fost înregistrate în judeţele Covasna, Sălaj şi Mehedinţi, conform sursei citate.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2409
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6023
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6790
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0966
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.5791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb