ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI DIN 2022 Profitul Biofarm a crescut la 65,73 milioane lei

V.G.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2022

Profitul Biofarm a crescut la 65,73 milioane lei

Producătorul de medicamente Biofarm a raportat un profit net de 65,73 milioane lei în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 20%, în timp de veniturile nete din vânzări realizate au fost de 208,89 milioane lei, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut, informează News.ro.

"Rezultatele obţinute de Biofarm în primele 9 luni ale anului 2022 se datorează eforturilor susţinute ale companiei de a menţine investiţiile la un nivel competitiv pe tot parcusul acestei perioade, dar şi de a îmbunătăţi constant, la nivel de imagine şi comunicare eficientă, brandurile din portofoliu. Veniturile nete din vânzări realizate în primele noua luni ale anului 2022 au fost de 208.894.318 lei în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Strategia companiei este de a continua creşterea susţinută atât pe piaţa din România, cât şi pe pieţele externe prin consolidarea brandurilor existente si prin dezvoltarea de noi branduri", arată raportul companiei.

În primele nouă luni ale anului 2022, ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 2% din vânzările totale nete ale Biofarm SA. Produsele companiei au fost exportate în cinci ţări: Republica Moldova, Azerbaijan, Kirghizstan, Albania şi Lituania.

În primele nouă luni ale anului 2022, Biofarm a avut contracte încheiate cu şase distribuitori care au generat în total aproximativ 98% din cifra de afaceri.

Biofarm a ocupat locul 31 pe segmentul Consumer Healthcare (CHC), în ceea ce priveşte numarul de unităţi vândute. Cu peste 20 de branduri reprezentative, Biofarm este lider de piaţă din punct de vedere al volumelor în categoriile de referinţă a nouă dintre brandurile sale: Colebil, Triferment, Carbocit, Sennalax, Bixtonim, Carmol, Biofen, Nervocalmin şi Cavit. În valoare, Biofarm şi-a consolidat vânzările către consumatorul final, înregistrând o creştere de 17% faţă de primele 9 luni ale anului 2021, raportat la pretul de achiziţie în farmacii.

"Strategia de dezvoltare a Biofarm are în vedere produse dezvoltate intern cum este Biofen Extra, o combinaţie de ibuprofen şi paracetamol. Centrul de dezvoltare de produse noi devine foarte important deoarece planurile companiei pentru următorii 5- 7 ani au în vedere o serie de formule de produse noi care vor fi lansate in piata. Dezvoltarea de produse noi va fi unul dintre motoarele de crestere pe viitor", se meţionează în raport.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cu tot managementul ei de hulit de multa lume, BIO creste de la an la an 100% prin fonduri proprii. nu sunt cresteri spectaculoase, dar sunt constante

    1. Degeaba are rezultate bune!

      Imparte foarte putin profit cu actionarii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5878
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0225
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.2719

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb