ÎN PRIMELE OPT LUNI:  Investiţiile străine directe au crescut cu peste 2,84%

A.M.
Bănci-Asigurări / 14 octombrie 2019

 Investiţiile străine directe au crescut cu peste 2,84%

Investiţiile străine directe au crescut, în primele opt luni, din 2019 cu 2,84% faţă de perioada similară a anului trecut, la 3,581 miliarde de euro, conform datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României.

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,581 miliarde de euro (comparativ cu 3,482 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,582 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 999 milioane euro", informează Agerpres.

În perioada ianuarie-august 2019, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a crescut cu 0,8%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 3.777 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 3.777 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 16,53 milioane dolari, în creştere cu 42,6% faţă de perioada ianuarie - august 2018

La 31 august 2019, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 48,319, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,464 miliarde de dolari, în 5.362 de firme.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb