ÎN PRIMELE ŞASE LUNI ALE ANULUI 2022:Zitec a înregistrat o cifră afaceri de 12 milioane de euro

F.D.
Companii / 11 august

Alexandru Lăpuşan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Alexandru Lăpuşan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Zitec, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro în prima jumătate a anului 2022, în creştere cu 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru cel de-al doilea semestru al anului, Zitec estimează continuarea acestei tendinţe de creştere a cifrei de afaceri.

Segmentele de business care au înregistrat cele mai mari creşteri în prima jumătate a anului au fost: dezvoltare software personalizată, ecommerce, securitate cibernetică, dar şi segmentul de aplicaţii mobile şi, de asemenea, serviciile de cloud. În perioada menţionată, compania a început colaborarea cu noi clienţi importanţi din industrii precum sănătate, agricultură sau retail, printre care reţeaua de sănătate privată Regina Maria, Agrii România sau Honest General Trading.

În primele şase luni ale anului, Zitec a continuat dezvoltarea parteneriatelor de transformare digitală împreună cu clienţi precum Sameday, prin servicii şi soluţii noi de securitate şi protecţie a datelor, implementate în cadrul proiectelor pentru un grad crescut de predictibilitate, riscuri de securitate reduse şi o protecţie mai bună a datelor. De asemenea, compania şi-a consolidat poziţia de partener tehnologic pentru segmentul de retail online prin proiectele dezvoltate pentru Freshful, Arctic sau Pfarma.

"În prima jumătate a anului ne-am concentrat pe creşterea proiectelor şi a parteneriatelor pe segmente ca securitate cibernetică, comerţ online, sau servicii software personalizate pe nevoile companiei. De asemenea, în tot acest timp, am continuat să ne dezvoltăm portofoliul de clienţi cu companii care sunt lider în domeniile lor de activitate. Drept dovadă, am crescut consistent faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu peste 60%, în condiţiile în care anul trecut am înregistrat o creştere deosebită, de 68% faţă de 2020. Pentru cea de-a doua parte a anului mizăm pe o evoluţie similară, în aşa fel încât să închidem 2022 cu o cifră de afaceri de peste 25 milioane de euro", a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Datorită dezvoltării accelerate a diviziei de Digital Marketing, în februarie 2022, Zitec a devenit Google Premier Partner, divizia fiind în top 3% agenţii din România care au obţinut acest statut. Statutul de Google Premier Partner este oferit de Google agenţiilor de marketing în funcţie de o serie de criterii, printre care: creşterea performanţei companiilor clienţilor, gradul de retenţie al acestora, diversificarea serviciilor, dar şi cheltuielile anuale pentru reclamele plătite.

În prima parte a anului, echipa Zitec s-a concentrat şi pe dezvoltarea produselor proprii: Regista, lider naţional al aplicaţiilor de registratură electronică şi e-Guvernare, şi Mirro.io, aplicaţia completă de management al performanţei resurselor umane.

Astfel, Regista a primit premiul special The Most Coherent Approach to Digitize Romania în cadrul evenimentului "Future Banking Awards 2022", organizat în iunie. Această recunoaştere a fost acordată în urma performanţei înregistrate de aplicaţie în ultimii ani ca soluţie ce facilitează înregistrarea electronică a documentelor cu scopul digitalizării activităţii în cadrul instituţiilor şi companiilor private. În prezent, aplicaţia este utilizată zilnic de peste 30.000 de utilizatori aparţinând celor peste 900 de clienţi, primării, instituţii publice precum spitale, şcoli, licee, universităţi, dar şi companii private, din toate judeţele ţării.

De asemenea, la începutul acestui an, Regista a organizat primul eveniment naţional în care au fost premiate primăriile şi instituţiile care s-au remarcat în procesul de digitalizare în anul 2021. Gala Regista a fost precedată de o dezbatere privind noile provocări şi oportunităţi în 2022 pe tema digitalizării în România, dar şi de o serie de interviuri video realizate special pentru acest eveniment de către reprezentanţii administraţiilor publice locale, primari şi city manageri din oraşe precum: Viena (Austria), Barcelona (Spania), Dublin (Irlanda), Tartu şi Tallinn (Estonia) sau Leuven (Belgia).

În ceea ce priveşte aplicaţia Mirro.io, echipa s-a concentrat pe consolidarea poziţiei în piaţă şi validarea conceptului soluţiei, mai ales pentru companiile aflate în expansiune, care găsesc mijloace de a-şi dezvolta cultura organizaţională având mai multe sedii, chiar şi pe continente diferite. Astfel, Mirro.io este platforma care ajută companiile hibrid să devină adevărate comunităţi, menţinând membrii echipei aproape de companie şi de colegii lor şi le oferă managerilor şansa să-şi poată alinia echipele la obiectivele comune propuse. Printre companiile locale care folosesc în prezent Mirro.io se numără: Tazz, Ddroidd, Bright Spaces, Pluria, Sessions, Transylvania College, Accace, Netopia, Adore Me sau Hochland.

În prima jumătate a anului, Zitec a reluat desfăşurarea programului #cei1024, şi a organizat la sediul din Bucureşti două sesiuni de donare de sânge, ajungând la 24 de sesiuni proprii de la începutul acţiunii. Peste 5.800 de donatori s-au implicat până în prezent în total în programul desfăşurat de Zitec împreună cu parteneri din întreaga ţară, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

07 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9410
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0408
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6488
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.3997

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro