ÎN PRIMELE ŞASE LUNI ALE ANULUI Grupul BVB - profit de 8,8 milioane lei, de peste trei ori mai mare faţă de cel din prima jumătate a lui 2021

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 12 august

Grupul BVB - profit de 8,8 milioane lei, de peste trei ori mai mare faţă de cel din prima jumătate a lui 2021

Creştere consistentă a veniturilor operaţionale, inclusiv pe fondul unei volatilităţi mai mari şi a creşterii volumelor tranzacţionate influenţate de izbucnirea conflictului din Ucraina, conform companiei

Grupul Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a raportat, pentru primele şase luni ale anului, un profit net de 8,76 milioane de lei, de peste trei ori mai mare comparativ cu cele din prima jumătate a anului trecut, în condiţiile creşterii consistente a veniturilor operaţionale, după cum reiese din raportul operatorului pieţei noastre de capital publicat, astăzi, pe propriul site.

La nivel individual, bursa noastră a avut un profit net de 9,1 milioane de lei, în primele şase luni ale anului, cu 155% mai mare decât cel din perioada ianuarie-iunie 2021.

Venituri operaţionale ale BVB au înregistrat o creştere de 57%, în primul semestru, până la 18,35 milioane de lei. Conform raportului, evoluţia a fost generată de avansul cu 77% a veniturilor din tranzacţionare pe piaţa principală, în special a veniturilor din oferte publice, ce au fost de şapte ori mai mari comparativ cu cele din ianuarie-iunie 2021, cât şi al celor aferente tranzacţiilor regular, +33%, pe fondul unei volatilităţi mai mari şi a creşterii volumelor tranzacţionate în primul trimestru, influenţate de izbucnirea conflictului din Ucraina.

"Dinamica pozitivă are la bază şi o reajustare a portofoliilor ca urmare a includerii a 12 dintre companiile listate la BVB în indicii FTSSE Russel pentru pieţe emergente, în perioada septembrie 2020 - iunie 2022", se arată în raport.

Veniturile din taxe emitenţi au crescut cu 14%, pe fondul actualizării tarifelor cu rata inflaţiei, iar veniturile din vânzarea de date au urcat cu 11%, comparativ cu primul semestru al anului trecut.

Veniturile Depozitarului Central au crescut cu 30%, faţă de prima jumătate a anului trecut, până la 12,29 milioane de lei, apreciere generată de avansul veniturilor atât din segmentul post tranzacţionare cât şi registru, ca urmare a creşterii unor tarife, a valorii medii a portofoliului de instrumente financiare şi a valorii tranzacţiilor decontate, conform raportului.

În ansamblu, veniturile operaţionale ale Grupului BVB s-au ridicat în primul semestru la 30,47 milioane de lei, cu 46% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, creştere generată de avansul veniturilor din segmentul tranzacţionare, dar şi de creşterile înregistrate pe celelalte segmente de business.

Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale ale bursei noastre la nivel individual au avut o creştere de 20%, în primele şase luni ale anului, până la 10,53 milioane de lei, fiind influenţate în principal de creşterea cheltuielilor de personal şi ale celor operaţionale.

La nivelul Depozitarului Central, cheltuielile operaţionale au urcat cu 26%, până la 9,67 milioane de lei, creştere generată între altele de avansul de 37% al cheltuielilor de personal, ca urmare a acordării bonusurilor de performanţă anuale în luna iunie versus anul precedent când au fost acordate în luna septembrie.

Pentru CCP.RO, în primele şase luni ale anului, cheltuielile operaţionale s-au ridicat la 2,23 milioane de lei, cu 36% sub cu cele din prima jumătate a anului trecut, scădere determinată de reducerea cheltuielilor de consultanţă în vederea autorizării drept Contraparte Centrală, se mai menţionează în raport.

CCP.RO Bucharest este deţinută în proporţie de 59,52% de BVB şi a fost înregistrată la Registrul Comerţului în data de 4 noiembrie 2019. Entitatea are ca scop asigurarea rolului de contraparte centrală pentru tranzacţiile cu instrumente derivate, conform documentului.

"Lansarea efectivă a operaţiunilor este estimată a dura până la 48 de luni având în vedere procesul de autorizare de către ASF conform normelor EMIR", se specifică în raport.

Asta însemană că CCP-ul ar trebui să devină operaţional pe parcursul anului viitor, adică cu o întârziere de trei ani faţă de planul iniţial prin care acţionarii BVB şi alţi stakeholderi au fost convinşi să investească 16 milioane de euro, zece milioane fiind doar a bursei.

Din acţionariatul Bursei de Valori Bucureşti fac parte SIF-uri, fonduri de pensii Pilon II, societăţi de brokeraj sau BERD.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar directorii si membri CA se premiaza cu actiuni gratuite.

    Nici acum nu functioneaza CCP-ul.

    Sunt in cardasie sifu-rile,pilonul II,societatile de brokeraj si BERD-ul pentru premierea conducerii care nu are realizari notabile. 

    ...

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

07 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9410
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0408
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6488
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.3997

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro