ÎN PRIMELE ŞASE LUNI ALE ANULUIReţeaua Clinicile Dr. Leahu şi-a dublat veniturile

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 octombrie 2021

Reţeaua Clinicile Dr. Leahu şi-a dublat veniturile

Societatea a obţinut un profit net de 4,84 milioane de lei, faţă de o pierdere în primele şase luni din 2020

Reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu a raportat, pentru primele şase luni ale acestui an, venituri totale de 44,41 milioane de lei, duble faţă de cele 21,7 milioane de lei din prima jumătate a anului trecut, în timp profitul net s-a ridicat la 4,84 milioane de lei, faţă de o pierdere de 1,86 milioane de lei, în intervalul ianuarie-iunie 2020, conform raportului societăţii publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile din implantologie s-au ridicat la 20,19 milioane de lei, cu circa 80% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, în timp ce veniturile din stomatologie generală au fost de 9,75 milioane de lei, în creştere cu 105%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Dinamica apare în condiţiile în care, în prima jumătate a anului 2020, activitatea companiei a fost afectată de criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19, respectiv de măsurile luate de guvern pentru limitarea răspândirii virusului, prin suspendarea activităţii clinicilor stomatologice cu excepţia asigurării asistenţei de urgenţă, după cum se arată în raport.

Adrian Leahu, CEO şi fondator al companiei, a spus: "Principala direcţie din această perioadă a fost de pregătire şi finalizare a lucrărilor pentru clinicile noi planificate anul acesta. Astfel, în luna aprilie, ne-am extins prezenţa la Ploieşti, prin deschiderea, prin sistemul de parteneriere, a unei clinici. În luna august, am inaugurat, de asemenea, tot în parteneriat, şi un prim centru în estul ţării, la Galaţi, ajungând la cea de-a cincisprezecea clinică din reţea. Ne vom continua planurile de accesare a oraşelor-centre universitare, fiind în etapa de amenajare a locaţiei de la Cluj, precum şi a celei din Craiova şi Brasov".

În primul semestru al anului 2021, Clinicile Dr. Leahu au avut un număr de 14.166 de pacienţi unici, în creştere cu 48% faţă de primul semestru al anului 2020, conform raportului de la BVB.

Activele totale se ridicau la 105,27 milioane de lei, cu 26,5% peste cele de la finele anului trecut, în timp ce datoriile totale erau de 79,25 milioane de lei, în creştere cu 15,3% faţă de cele prinse în situaţiile financiare la data de 31 decembrie 2020.

Impant Expert DSO, societatea care operează reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, are emise obligaţiuni în valoare de zece milioane de lei, listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti. Titlurile, cu o valoare nominală de 100 de lei, au o dobândă fixă de 7,5% şi scadenţa în octombrie anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro