ÎN PRIMELE TREI LUNI DIN ACEST AN: Profitul net al Transgaz a crescut cu 5% faţă de anul precedent

M.A.
Companii / 14 mai 2020

Profitul net al Transgaz a crescut cu 5% faţă de anul precedent

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a raportat în primul trimestru un profit net de 201,86 milioane lei, mai mare cu 5% faţă de anul trecut, în timp ce veniturile din activitatea de exploatare au urcat cu 8%, la 512,8 milioane lei, potrivit raportului trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile au fost influenţate în principal de următorii factori: veniturile obţinute din rezervarea de capacitate mai mari cu 125,57 milioane lei datorită capacităţii rezervate mai mare cu 11.897.295 MWh, cu influenţă pozitivă de 29,42 milioane lei, precum şi datorită tarifului de rezervare a capacităţii mai mare cu 0,76 lei/MWh, cu influenţă pozitivă de 96,15 milioane lei, creştere determinată în principal de facturarea veniturilor din prima de licitaţie.

Veniturile au fost influenţate şi de încasările obţinute din componenta volumetrică mai mici cu 30,08 milioane lei, din cauza tarifului de transport volumetric mai mic cu 0,65 lei/MWh, cu o influenţă negativă de 29 milioane lei şi a cantităţii de gaze transportate mai mică faţă de trimestrul I 2019 cu 646.721 MWh/ 68,08 milioane mc (scădere de 1%), cu o influenţă negativă de 1,07 milioane lei, arată compania.

Cheltuielile pentru investiţii realizate la 31 martie 2020 au fost de 391,83 milioane lei.

Compania a transportat în primele trei luni o cantitate de 4,11 miliarde metri cubi gaze, faţă de 4,18 miliarde mc în primul trimestru din 2019.

La 31 martie 2020, Transgaz a vărsat la bugetul de stat suma de 134,46 milioane lei şi a achitat totodată bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 49,78 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0695
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2820
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8441
Gram de aur (XAU)Gram de aur505.3604

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb