ÎN PRIMELE TREI LUNI DIN AN, CertAsig a înregistrat o creştere de 5% a subscrierilor, la 15,2 milioane lei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 mai 2019

Compania de asigurări CertAsig a înregistrat, în primul trimestru al aces-tui an, o creştere de 5% a subscrierilor, comparativ cu perioda similară a anului trecut, ajungând la 15,2 milioane lei, a transmis, vineri, compania, printr-un comunicat.

Totodată, în primele trei luni din 2019, cheltuielile s-au redus cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când compania a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 57,7 milioane lei şi a plătit daune în cuantum de 64,3 milioane lei, mare parte dintre acestea fiind aferente segmentului asigurărilor maritime, mai arată comunicatul.

Reprezentanţii companiei de asigurări au precizat: "Ultimii doi ani au reprezentat o provocare pentru industria de asigurări, inclusiv din perspectiva evenimentelor naturale adverse şi atipice care au crescut volatilitatea portofoliilor asiguratorilor. Nici CertAsig nu a rămas neafectată de acest fenomen, iar ultimele sezoane de iarnă, spre exemplu, au influenţat cu precădere rezultatele obţinute pe segmentul asigurărilor maritime".

Potrivit acestora, pentru asigurarea stabilităţii pe termen lung a companiei, CertAsig şi-a revizuit strategia de dezvoltare pentru perioada următoare. Astfel, activitatea companiei se va concentra asupra asigurărilor de răs-punderi, garanţii, asigurări tehnice şi de bunuri, urmărindu-se creşterea portofoliilor pe aceste segmente atât în România, cât şi în Bulgaria. De asemenea, începând cu luna iulie a acestui an, asigurările maritime nu vor mai face parte din oferta de produse a companiei şi vor fi oferite prin intermediul unei alte societăţi din grup.

CertAsig este deţinută majoritar de Royalton Capital Investors II, un fond european de investiţii specializat pe achiziţionarea şi dezvoltarea companiilor orientate spre segmentul de servicii din cadrul statelor Uniunii Europene, din Europa Centrală şi de Est.

Compania activează în acest moment în România şi Bulgaria, dar este prezentă şi pe pieţele din Turcia şi din Republica Cehă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb