ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2022 2Performant raportează o creştere cu 49% a cifrei de afaceri

F.D.
Piaţa de Capital / 11 august 2022

Dorin Boerescu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO 2Performant

Dorin Boerescu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO 2Performant

2Performant, companie de tehnologie şi marketing afiliat din România, raportează o cifră de afaceri de 16 milioane de lei în primul semestru al anului, în creştere cu 49% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în primele şase luni din 2022, afacerea 2Performant a crescut într-un ritm mai rapid decât întreaga piaţă de e-commerce din România.

"2022 se anunţă a fi un an foarte bun pentru 2Performant, unul în care ne-am adaptat extrem de bine la schimbarea de context şi am accelerat creşterea şi trecerea pe profit. Astfel, ne menţinem bugetul anunţat la începutul anului, unde am menţionat că vom fi profitabili încă din acest an, în loc de 2023. Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că am trecut pe profit în trimestrul 2, iar creşterea înregistrată este peste bugetul planificat şi mult peste evoluţia industriilor în care suntem activi. În primele şase luni am depăşit deja 42 de milioane de euro din punct de vedere al vânzărilor generate pentru clienţii noştri, ceea ce ne-a crescut convingerea că pe parcursul anului 2022 vom depăşi pentru prima oară pragul de 100 de milioane de euro pe acest indicator important şi ne confirmă poziţia ca unul dintre principalii generatori de vânzări pentru comerţul online din România.

Aceste rezultate vin, din nou, pe baza unui efort susţinut al colegilor noştri, care au livrat multiple proiecte în acest trimestru şi vreau să le mulţumesc pe această cale pentru agilitatea remarcabilă cu care se adaptează încă de la începutul anului la schimbările dese de context politic şi economic," a declarat Dorin Boerescu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO 2Performant.

Veniturile din exploatare ale 2Performant Network au crescut cu 56% în primul semestru al anului 2022 comparativ cu S1 2021, ajungând la 17,9 milioane de lei, datorită unui T2 2022 solid şi profitabil. Creşterea a fost determinată de majorarea cu 49% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 16 milioane de lei în primele şase luni ale anului 2022.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, marketingul afiliat a contribuit aproape în totalitate la această cifră, crescând cu 49% si ajungând la 16 milioane de lei, pe fondul unei creşteri cu 62% a utilizatorilor unici din platformă. Ca urmare a deciziei companiei de a nu se mai concentra pe produsul influencer, acesta a scăzut cu 20% în S1 2022 comparativ cu S1 2021, aceste venituri atingând 66 mii de lei. Venitul operaţional (cifra de afaceri minus comisioanele afiliaţilor) a crescut cu 34%, ajungând la 4 milioane de lei în S1 2022 faţă de 3 milioane de lei în S1 2021.Comparativ cu 2021 şi cu sezonalitatea avută în mod obişnuit, în T2 2022, 2Performant a înregistrat un profit de 152 mii de lei.

Anul acesta reprezintă o perioadă de investiţii continue în platforma 2Performant, fiind înregistrat un avans important în legătură cu dezvoltarea noului sistem de atribuire - Big Bear, pentru care compania a efectuat lansarea implementării de instalare self-service şi a accelerat adoptarea lui în rândul clienţilor mari, precum Elefant, Answer, Dr.Max, EvoMag, Decathlon, BestValue, Deputat, DyFashion, Cărtureşti şi NeaKaisa. Big Bear a început să contribuie din ce în ce mai mult la veniturile şi cifra de afaceri obţinute de 2Performant.

La nivel de rezultate generate de utilizatori, în S1 2022, 2Performant a înregistrat 19.300 de utilizatori unici în cadrul platformei proprii, o creştere semnificativă, cu 62% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei 19.300 de utilizatori au trimis 39,2 milioane de click-uri către magazinele online din 2Performant, acestea concretizându-se într-un număr total de aproape 801 mii de vânzări online, a căror valoare s-a ridicat la 42 milioane de euro, excluzând TVA şi care au generat comisioane de 2,6 milioane de euro, în creştere cu 44% faţă de primul semestru din 2021.

Compania îşi păstrează estimările de la începutul anului şi vizează o cifră de afaceri de 34,9 milioane de lei, o majorare cu 35% comparativ cu 2021, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Valeu.......rulaje au dar profit cat un srl de cartier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb