ÎN PRIMUL SEMESTRU "Interamerican" a susbscris prime brute din asigurările de viaţă în sumă de 13,6 milioane de lei

M.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 august 2006

Valoarea primelor brute subscrise de "Interamerican Româ-nia" din asigurările de viaţă, a fost de 13,6 milioane de lei, în prima jumătate a anului, în creştere cu cu 28% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Asigurările de viaţă legate de investiţii au marcat cea mai spectaculoasă creştere, astfel că primele aferente acestui tip de asigurări s-au dublat.

Compania "Interamerican" a înregistrat, în aceeaşi perioadă de raportare, un volum total de prime brute subscrise în valoare de 14.9 milioane de lei pe segmentul asigurărilor generale, în scădere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Compania a coborât nivelul subscrierilor la asigurarea auto obligatorie (RCA), dar a crescut vânzările pe segmentul asigurărilor de locuinţe, cu peste 44%. Asigurările de locuinţe reprezintă 22% din portofoliul de asigurări generale. Primele din asigurări de sănătate nu au cres-cut la nivelurile preconizate, dată fiind incertitudinea le-gislativă şi fiscală.

Emilia Bunea, CFO and Vice-CEO "Interamerican Ro-mâ-nia" a declarat că este mulţumită de rezultatele financiare din prima jumătate a anului, în special pe segmentul asigurărilor de viaţă. Domnia sa a adăugat că "Interamerican" îşi menţine încrederea în viitorul asigurărilor de sănătate şi continuă investiţiile în acest domeniu, chiar dacă dezvoltarea curentă a pieţei este încă foarte lentă.

Anul acesta va continua să fie anul investiţiilor în reţeaua de sănătate Medisystem pentru Interamerican. Compania este prezentă în peste 10 oraşe din ţară, cuprinzând peste 60 de furnizori de servicii medicale şi peste 600 de medici generalişti şi specialişti.

Intermaerican este membră a concernului european "Eureko", înregistrat la Utrecht- Olanda şi prezent în peste 10 ţări europene. Eureko a avut o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de euro, anul trecut.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb