ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2020: Piaţa de fuziuni şi achiziţii a numărat 19 tranzacţii, în ţara noastră

M.A.
Companii / 1 aprilie 2020

Ioana Filipescu Stamboli

Ioana Filipescu Stamboli

Piaţa de fuziuni şi achiziţii a numărat 19 tranzacţii, în ţara noastră, în primul trimestru al acestui an, cu patru mai multe comparativ cu perioada similară din 2019, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a acestora, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 600-750 de milioane de euro în trimestrul întâi 2020 (faţă de o valoare între 200 şi 300 milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2019), în timp ce tranzacţiile comunicate au totalizat 337 de milioane de euro (120de milioane de euro în T1 2019).

Astfel, din totalul celor 19 tranzacţii, doar patru au fost anunţate în luna martie, când a fost decretată starea de urgenţă pe teritoriul României şi au fost impuse o serie de restricţii în contextul pandemiei de COVID-19.

Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România,a declarat: "Din păcate, traversăm o perioadă fără precedent, guvernată de incertitudini pe toate planurile, iaraşteptările noastre pentru sectorul de M&A nu pot fi decât în zona negativă. Totul va depinde de când şi cum se va trage linia".

Numai patru tranzacţii au avut valorile comunicate în această perioadă, iar tendinţa jucătorilor de a nu anunţa valoarea s-a menţinut accentuată.

Sursa citată menţionează că, cele mai mari tranzacţii, în primul trimestrual anului 2020, au fostn preluarea de către dezvoltatorul ceh CPI Property Group SA a unui pachet minoritar din acţiunile Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România şi Polonia,într-o serie de tranzacţii succesive, cea mai mare având valoarea de aproximativ 280 de milioane de euro; transferul de către OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a 40 de zăcăminte onshore de ţiţei şi gaze din România către Dacian Petroleum (valoare necomunicată) şi preluarea de către The Brink's Company a operaţiunilor cu numerar ale companiei britanice G4S din 14 pieţe, inclusiv România (valoare necomunicată pentru România).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro