ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2021Obor21.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 60.000 de euro

G.B
Companii / 21 iulie

Florian Mateiţă, fondator Obor21.ro

Florian Mateiţă, fondator Obor21.ro

Obor21.ro, prima cooperativă ţărănească digitală, a încheiat semestru I al acestui an cu o cifră de afaceri de 60.000 de euro, o creştere de 55% faţă de perioada similară a anului trecut, când de altfel a fost şi lansată. Numărul de comenzi a crescut cu peste 30% faţă de 2020, iar numărul de produse comandate cu 55%. Pentru a doua jumătate a acestui an, cooperativa urmăreşte să-şi consolideze poziţia pe zona Bucureşti - Ilfov şi să extindă aria de livrare spre vestul şi centrul ţării, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, 51% dintre români sunt interesaţi să afle cât mai multe date despre provenienţa cărnii cumpărate, lucru care poate influenţa decizia de achiziţie, arată un sondaj recent al Obor21.ro. De altfel, acesta a fost şi unul dintre motoarele de creştere în acest an, alături de extinderea portofoliului de produse - cu specialităţi şi zahana -, dar şi a ariei de livrare, către litoral şi sud-estul ţării.

Astfel, la jumătatea anului, Obor21.ro, numărul de comenzi înregistrează o creştere cu peste 30% faţă de anul precedent. De asemenea, numărul de produse comandate a crescut cu 55% faţă de perioada similară din 2020, iar numărul mediu de produse aflate în coş este de 5, în timp ce media comenzii este de 235 de lei.

Gradul de recurenţă s-a menţinut de-a lungul anului, iar mulţi dintre aceşti clienţi au făcut recomandări şi astfel a crescut numărul clienţilor noi. În continuare, peste 45% dintre clienţi preferă carnea de vită, iar printre bucăţile cele mai populare se numără antricotul, T-bone, muşchiul şi picanha, cerută în special de clienţi expaţi. De asemenea, cei care comandă carne de caprine şi/sau ovine, preferă cotletele de berbecuţ şi muşchiul de capră, iar în topul specialităţilor comandate se află cârnaţii şi oasele cu măduvă.

Consumatorul din 2021 este diferit de cel din 2020, pe fondul evident al relaxării restricţiilor, fapt ce a impactat comenzile din punct de vedere al sezonalităţii. Însă este un consumator din ce în ce mai atent, trasabilitatea produselor fiind un punct important în decizia de achiziţie, alături de posibilitatea de a comanda echilibrat, evitând risipa alimentară şi cheltuielile inutile. Observăm mai ales în cazul clienţilor recurenţi o optimizare a coşului de cumpărături, ei preferând să comande mai puţin, dar mai des şi mai variat, beneficiind astfel de avantajul de a avea mereu carne proaspătă, a precizat Florian Mateiţă, fondator Obor21.ro.

La nivelul primului semestru al acestui an, colaborarea cu HoReCa a reprezentat 25% din totalul vânzărilor, balansând cererile de pe segmentul B2C. Parteneriatul cu băcăniile tradiţionale, demarat în luna mai, prin care clienţii pot rezerva şi ridica produsele Obor21.ro în locaţiile partenere, a intrat în faza de consolidare.

Este de remarcat interesul pentru acest tip de colaborare, care confirmă datele noastre, potrivit cărora o treime dintre români îşi doresc să comande carne cu trasabilitate clară din băcănii şi magazine specializate. Pariul pe importanţa proximităţii dă roade, deschizându-ne drumul spre o categorie nouă de clienţi. Pe ambele segmente - inclusiv HoReCa - observăm o creştere organică, echilibrată şi constantă, prin urmare vom continua să investim în prezenţa noastră pe aceste canale de vânzare, a mai precizat Florian Mateiţă.

Pentru perioada următoare, Obor21.ro vizează dezvoltarea unor noduri logistice noi, care să facă posibilă extinderea livrării şi către vestul şi centrul ţării. Astfel, în a doua parte a lui 2021, concomitent cu consolidarea poziţiei în zona Bucureşti-Ilfov, Obor21.ro îşi propune să investească în prezenţa în noi oraşe, respectând conceptul care stă la baza businessului - carne rezervată şi livrată proaspătă consumatorului final exclusiv prin curier, în condiţii de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare.

În prezent, Obor21.ro acoperă, pe lângă zona Capitalei şi Ilfov, alte şase oraşe: Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Brăila, Buzău şi Focşani. De asemenea, pentru sezonul estival, livrările au fost extinse în localităţile de pe întreg litoralul, de la Năvodari până la Vama Veche.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9197
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7767
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8675

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro