În Slovacia au loc azi alegeri parlamentare

A.F.
Internaţional / 30 septembrie 2023

În Slovacia au loc azi alegeri parlamentare

În Slovacia au loc azi alegeri parlamentare, transmite AFP. Votarea a început la ora locală 7 (05.00 GMT) şi se vor închide la orele 22 (20.00 GMT), iar la scurt timp după aceea se vor publica cifrele primelor sondaje la ieşirea de la urne.

Rezultatul va fi probabil strâns, însă cu siguranţă foarte important pentru politica externă a ţării, în special în ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina.

Slovacia are circa 5,4 milioane de locuitori, este membră a Uniunii Europene şi a NATO.

În sondajele preelectorale, cel mai bine este plasat partidul SMER, social-democrat, al fostului premier Robert Fico. Acesta a promis că, dacă va câştiga alegerile, nu va mai livra Ucrainei arme şi muniţii.

Pentru slovaci sunt însă importante în primul rând problemele interne: inflaţia de 10%, cea mai înaltă din UE, şi finanţarea sistemului de sănătate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hai, Fico !

    Alegerile prezidențiale sunt importante ptr sprijinul Ukrainei,doar asta va conta.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb