ÎN ŢARA NOASTRĂ:Vânzările nete ale Bosch au urcat cu 29%

M.I.
Companii /

Vânzările nete ale Bosch au urcat cu 29%

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat anul fiscal 2018 cu un avans al vânzărilor totale nete cu 29%, faţă de anul anterior, ajungând la 5,6 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) în România, iar compania a anunţat că investeşte 25 milioane euro în cercetare/dezvoltare la unitatea din Cluj, potrivit datelor prezentate joi într-o conferinţă de presă, scrie News.ro.

Vânzările totale nete includ vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate.

Totodată, compania a încheiat anul fiscal 2018 cu vânzări consolidate în valoare de 2,1 miliarde de lei (452 de milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creştere de aproape nouă procente în comparaţie cu anul precedent

"Pentru acest an, estimăm vânzări mai mari cu până în 10%", a declarat astăzi în cadrul conferinţei Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch şi reprezentantul Grupului Bosch în România, care a precizat că grupul va face angajări în România în acest an.

Ţinând cont de provocările tot mai mari din mediul economic în 2019, compania se aşteaptă la o creştere moderată în toate sectoarele de activitate din România în acest an.

De asemenea, numărul angajaţilor Bosch din România a ajuns la aproximativ 7.800, la 31 decembrie 2018, reprezentând o creştere anuală de 19 procente. Compania anunţă angajări, astfel că este de aşteptat ca acest număr să crească în 2019, conform News.ro.

"Afacerea Bosch în România s-a dezvoltat, din nou, foarte bine în 2018, în ciuda condiţiilor de piaţă pline de provocări din anul anterior. În 2019, la 25 de ani de la deschiderea subsidiarei sale în România, Bosch continuă să îşi consolideze poziţia solidă în ţară, prin extinderea operaţiunilor", a adăugat Mihai Boldijar.

Bosch a investit în România aproximativ 555 de milioane de lei (aproximativ 120 milioane de euro) în 2018, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj.

Mihai Boldijar afirmă că în 2018-2019 Bosch investeşte 25 milioane euro în cercetare/dezvoltare la unitatea din Cluj.

În prezent, aproximativ 570 de angajaţi lucrează în sediile centrului de inginerie din Cluj. Bosch va inaugura aici propria clădire a Centrului de Inginerie la începutul anului 2020.

Fabrica de componente auto electronice din Jucu, judeţul Cluj, şi-a mărit capacitatea cu o doua unitate de producţie. Compania a investit aproximativ 45 de milioane de euro în noua hală de producţie, care se întinde pe o suprafaţă de 43.400 de metri pătraţi. În Cluj, Bosch produce, din 2013, printre alte produse auto electronice, unităţi de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple şi asistenţă la condus, dar şi sisteme electronice de siguranţă, care sporesc siguranţa rutieră şi confortul şoferilor. De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a livrat peste 150 de milioane de piese auto de înaltă calitate clienţilor internaţionali, informează News.ro.

În plus, grupul a decis să înfiinţeze Fundaţia Bosch România.

"Ca parte a angajamentului său faţă de comunităţile locale, compania intenţionează să deschidă în viitorul apropiat propria fundaţie. Fundaţia Bosch România va desfăşura activităţi caritabile în mai multe domenii: persoane defavorizate, habitat, educaţie, protecţia mediului şi sănătate, bazându-se pe principii clare şi transparente", a anunţat compania.

De asemenea, unitatea de producţie din Blaj a înregistrat o dezvoltare semnificativă în 2018, atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi infrastructura.

"Datorită cererii mari, compania şi-a crescut capacitatea de producţie pentru componente auto de înaltă calitate, precum senzori de oxigen, componente pentru controlul transmisiei şi senzori pentru emisiile de oxizi de azot. În plus, în acest an, Bosch va inaugura o nouă clădire de birouri şi laboratoare, unde vor lucra aproximativ 250 de angajaţi. Tot în acest an, fabrica şi-a relocat depozitul într-un nou centru logistic cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Ca o recunoaştere a produselor sale de înaltă calitate, fabrica din Blaj va deveni unitatea de producţie coordonatoare Bosch la nivel global pentru producţia senzorilor de detonaţie, începând din anul 2020. Motoarele prevăzute cu senzori de detonaţie pot reduce consumul de carburant şi cresc momentul motor", spun reprezentanţii companiei, conform News.ro.

În plus, fabrica din Blaj a început un parteneriat de formare profesională cu Liceul Tehnologic "Timotei Cipariu", asigurând sprijin financiar pentru atelierele de lucru şi echipamentul necesar. Liceenii, care se vor specializa în mecanică şi electrotehnică, vor efectua practica în cadrul fabricii Bosch.

Grupul Bosch estimează o încetinire a creşterii economice globale în 2019.

"În ciuda mediului dificil din industriile şi regiunile care sunt importante pentru companie, Bosch se aşteaptă ca vânzările sale din anul curent să depăşească uşor nivelurile din 2018", adaugă grupul.

Bosch vrea să reducă totodată amprenta de carbon la zero în cele 400 de locaţii din toată lumea, până în 2020.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 25 de ani şi numără aproximativ 7.800 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2018, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 452 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,2 miliarde de euro, mai scrie News.ro.

Pe lângă centrul de cercetare - dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS