ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA: Profitul Societe Generale a scăzut cu 34,8%

I.A.
Bănci-Asigurări / 6 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Grupul bancar francez Societe Generale a raportat, miercuri, un profit trimestrial sub aşteptări ca urmare a efectului măsurilor de restructurare a activităţilor de corporate şi investment banking, transmite Reuters.

A treia mare bancă franceză, după BNP Paribas şi Credit Agricole SA, a precizat că în perioada iulie-septembrie 2019 a realizat un profit net de 854 milioane euro, în scădere cu 34,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, veniturile băncii s-au redus şi ele cu 8,4%, până la 5,983 miliarde euro. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau, în medie, la un profit net de 967 milioane euro şi venituri de 6,041 miliarde euro, informează Agerpres.

"Trimestrul al treilea a fost afectat de diminuarea veniturilor ca urmare a reducerii şi opririi anumitor activităţi de piaţă", a subliniat Societe Generale.

La începutul acestui an, Societe Generale şi-a anunţat intenţia de a elimina 1.600 de posturi, în special la divizia de corporate şi investment banking.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În ţara noastră, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a treia bancă după totalul activelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb