Abonament gratuit

ÎN TRIMESTRUL IV AL ANULUI TRECUT :Pensia medie lunară a crescut cu 9% faţă de trimestrul precedent

A.M.
Macroeconomie /

Pensia medie lunară a crescut cu 9% faţă de trimestrul precedent

Pensia medie lunară, determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari (de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.) plătite de casele de pensii, a fost, în trimestrul 4 al anului trecut, de 1.412 lei, în creṣtere cu 9% faṭă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, în trimestrul IV 2019, numărul mediu de pensionari a fost de 5,14 milioane persoane, în scădere cu 6.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,669 milioane persoane, în creṣtere cu 1.000 persoane faṭă de trimestrul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.372 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 48,7% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 107,8%.

În trimestrul 4 din 2019, comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 57.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 19.000 persoane.

Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 15,5% şi respectiv cu 16,3%.

În trimestrul IV 2019 comparativ cu trimestrul III 2019, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 6.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creṣtere cu 1.000 persoane.

Pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 9,0% ṣi respectiv cu 9,8%.

În trimestrul IV al anului trecut, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,96%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 90,9% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (77,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.

Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%. Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai patru pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeṭul Giurgiu ṣi 14 la 10 în judeṭele Botoṣani, Călăraṣi ṣi Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 727de lei (1.093 lei în judeţul Botoṣani, 1.100 lei în judeṭul Giurgiu, 1.120 lei în judeṭul Vrancea faţă de 1.820 lei în judeṭul Hunedoara, 1.735 lei în Municipiul Bucureşti, ṣi 1.632 lei în judeṭul Braṣov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2019, a fost de 970.100 persoane, din care: -802.400 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,2% din totalul pensionarilor din această categorie; -164.000 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,4% din totalul acestora; -3.700 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Scaderea cu 57000 de persoane a numarului mediu de pensionari trim iv 2019 vs trim iv 2018, poate fi luată ca etalon a nivelului de trai asigurat de către somitatile politice ale momentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS