ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ:  113 persoane, puse sub supraveghere judiciară

L.I.
Miscellanea / 15 decembrie 2018

113 persoane, puse sub supraveghere judiciară

Un număr de 31 de persoane au fost plasate în arest la domiciliu, în ultima săptămână, la nivel naţional, pentru alte 82 fiind instituită măsura controlului judiciar, anunţă Poliţia Română.

În perioada 7 - 14 decembrie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 113 persoane, arată reprezentanţii Poliţiei Române.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 31 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi cu privire la 82 de persoane aflate sub control judiciar.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Poliţia Română verifică, periodic, dacă persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile. Activitatea se desfăşoară în strânsă legătură cu cea a unităţilor de parchet, activităţile întreprinse de poliţişti pe parcursul procedurilor judiciare făcându-se sub directa coordonare a procurorilor. În cazul încălcării obligaţiilor de către persoanele supravegheate judiciar, poliţiştii sesizează imediat instanţa competentă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb