ÎN URMA INVESTIŢIILOR CONSTANTE ÎN DEZVOLTAREA BRANDULUI Fika18 a înregistrat o cifră de afaceri record de 200,000 euro

G.U.
Companii / 15 februarie 2022

Radu Savopol, acţionar Fika18 şi Managing Partner

Radu Savopol, acţionar Fika18 şi Managing Partner

Anul 2021 s-a încheiat pentru brandul Fika18 cu o cifră de afaceri record, de 200,000 euro, în condiţiile în care anul anterior aceasta nu a depăşit 35,000 euro, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Evoluţia spectaculoasă a avut ca premise investiţiile constante în magazinul concept situat pe Calea Victoriei 101, modernizarea şi dezvoltarea laboratorului şi inovaţia la nivel de produs, regăsită în lansările de noi produse.

Radu Savopol, acţionar Fika18 şi Managing Partner, a declarat: "Pentru mine, Fika18 este o lecţie de business şi de succes. Am urmărit acest concept încă

de la lansarea lui şi am fost încântat de povestea din spatele Fika18 şi de gustul desăvârşit al fiecărui produs ce iese din laborator. Am hotărât să investim în acest business, convins fiind că, deşi este un business nişat, are potenţialul de a se dezvolta exponenţial şi poate ajunge lider pe acest segment. Specializarea pe nişa de croissante şi calitatea impecabilă a produselor sunt coordonate ce stau la baza dezvoltării cu succes a acestui business".

Pentru anul 2022, reprezentanţii companiei vor continua să investească în dezvoltarea magazinului, ce a devenit o destinaţie vizitată frecvent de iubitorii de produse premium, gourmet, de arome şi gust inconfundabil. De asemenea, brandul va fi disponibil începând cu acest an şi pentru cei care doresc să îl acceseze în sistem de franciză.

Radu Savopol, Lucian Bădilă şi Andrei Alecu au devenit în 2020 acţionari, venind cu o viziune solidă de extindere pentru brandul concept de croissanterie. Astfel, pe lângă investiţiile menţionate, aceştia au contribuit şi la extinderea reţelei de distribuţie, crescând semnificativ numărul de unităţi HoReCa ce au listat produse din gama Fika18.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb