Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurenţei de către compania Orange, care a abuzat de poziţia sa dominantă în relaţia cu firma SC Netmaster Communications SRL. De asemenea, instanţa a redus amenda de la 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro) la 110,9 milioane lei (23,83 milioane euro).
În anul 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Orange şi Vodafone pentru că au refuzat să acorde firmei Netmaster accesul la reţelele lor de telefonie, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Cele două companii deţin monopol în propriile reţele, iar conform normelor europene în domeniul concurenţei, un refuz al unei companii dominante poate reprezenta un abuz, în absenţa unei justificări obiective.
Orange şi Vodafone aveau obligaţia de a respecta atât reglementările autorităţii din domeniu (ANCOM), dar şi prevederile din domeniul concurenţei, respectiv, nu aveau voie să îşi folosească în mod abuziv poziţia dominantă.
"Companiile care deţin poziţie dominantă pot adopta orice strategii necesare pentru a-şi apăra interesele comerciale, însă trebuie să aibă un comportament nediscriminatoriu în relaţiile cu companiile mici - clienţi, furnizori, concurenţi", a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei.
Cele două companii, Orange şi Vodafone, au atacat în instanţă decizia Consiliului Concurenţei. Curtea de Apel Bucureşti a avut soluţii diferite în cele două cazuri şi, ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a trimis din nou la prima instanţă, pentru a fi rejudecate. Astfel, în 2017, Curtea de Apel Bucureşti a rejudecat dosarele confirmând încălcarea Legii Concurenţei de către cele două companii. În cazul Orange, decizia a fost confirmată de ÎCCJ. Dosarul Vodafone urmează să se judece de ÎCCJ în acest an, se mai arată în comunicat.
Domeniul telecomunicaţiilor este unul prioritar pentru Autoritatea de Concurenţă, care a derulat mai multe investigaţii şi analize, şi a făcut recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.
De exemplu, Autoritatea de Concurenţă a derulat o investigaţie şi pe piaţa cartelelor preplătite de telefonie mobilă referitoare la fixarea preţului de revânzare, împărţirea pieţei şi instituirea unor obligaţii de neconcurenţă între companii. Operatorii de telecomunicaţii şi distribuitorii direcţi ai acestora şi-au asumat o serie de angajamente pentru eliminarea clauzelor anticoncurenţiale din contractele încheiate pe întreg lanţul de distribuţie, ceea ce a condus la creşterea concurenţei pe această piaţă.