Incendiu la Cernobîl

A.M.
Miscellanea / 5 iunie 2018

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Un important incendiu a izbucnit astăzi în zona de excludere din jurul centralei accidentale de la Cernobîl, au anunţat autorităţile ucrainene, dând asigurări că nu s-a detectat vreo creştere periculoasă a nivelului radiţiilor, relatează AFP.

"Nicio agravare a nivelului radioactivităţii nu a avut loc în zona de excludere şi nici în teritoriile adiacente", a anunţat într-un comunicat administraţia acestei zone.

Incendiul s-a propagat până la mai puţin de zece kilometri de centrală, pe iarba uscată din zona puternic radioactivă, după care s-a extins la o zonă împădurită, se arată în comunicate separate ale acestei instanţe şi serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă.

Aproximativ 130 de salvatori, două avioane şi un elicopter luptau împotriva flăcărilor, potrivit serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă. Reactorul numărul patru al centralei nucleare sovietice de la Cernobîl, situată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev, a explodat, în 1986, în cursul unuii test de securitate, şi a provocat cel mai grav accident nuclear din Istorie.

Elemente radioactive, proiectate în atmosferă de reactor, au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarusul, pe atunci republici sovietice.

Zona din jurul centralei este nelocuită până în prezent, pe o rază de 30 de kilometri. Alte trei reactoare de la Cernobîl au continuat să producă electricitate până la închiderea definitivă a centralei, în decembrie 2000.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb