Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a crescut în iunie 2026

L.B.
Macroeconomie / 23 iulie, 09:48

Adrian Codirlaşu, CFA - Preşedinte al Asociaţiei CFA România

Adrian Codirlaşu, CFA - Preşedinte al Asociaţiei CFA România

Adrian Codirlaşu, CFA - Preşedinte al Asociaţiei CFA România declară: "Indicatorul de încredere a crescut în luna iunie, la evoluţie contribuind atât factori interni, cât şi externi. Pe partea internă am avut o performaţă peste aşteptări în reducerea deficitului bugetar, iar pe partea externă un calm relativ în războiul din Iran. Însă indicatorul de încredere rămâne la niveluri consistente cu o situaţie de recesiune. Acelaşi risc ridicat de recesiune este indicat şi de anticipaţiile de creştere economică pentru anul în curs”, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut (cu 7,0 puncte) în luna iunie, la valoarea de 37,5 puncte. Indicatorul condiţiilor curente s-a majorat cu 5,4 până la valoarea de 28,8 puncte, iar cel al anticipaţiilor a crescut cu 7,8 puncte, atingând valoarea de 41,9 de puncte.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2027) a crescut uşor faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, ajungând la 7,63%, iar 65% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală a acesteia, în timp ce 25% anticipează majorarea ei.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 80% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar 15% o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,3179 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,3737 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 58% dintre participanţi, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni iar 26% o scădere. De asemenea 75% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 20% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a crescut faţă de exerciţiul anterior cu 0,2pp şi a înregistrat o valoare medie a anticipaţiilor de 6,4% din PIB.

Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2026 au ramas în jurul lui 0% şi au ajuns la valoarea medie de 0,1%, indicând un risc ridicat de recesiune.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 63% în următoarele 12 luni.

În contextul războiului din Iran, a fost introdusă şi o întrebare referitoare la anticipaţiile privind evoluţia preţului petrolului Brent în următoarele 12 luni. Conform răspunsurilor, participanţii anticipează un preţ (media anticipaţiilor) de 85 USD/baril.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ce chestie, a crescut exact cu câte puncte a scăzut paharul meu de palincă, cu 7cl.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb