Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, se află în creştere cu 0,55%, fiind cotat la 8,936.10 puncte.
Indicele BETPlus se apreciază cu 0,01%, la BET 8,970.11 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return urcă cu 0,01%, ajungând la 14,358.90 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", creşte cu 0,38% la valoarea de 39,833.60 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) urcă cu 0,47%, la ora transmiterii acestei ştiri, la valoarea de 1,0800 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) se află în apreciere cu 0,16% la 32,3 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" stagnează, la 7,65 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) sunt în stagnare, la 11,2 lei/titlu, în timp ce pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor coboară cu 3,70%, la valoarea de 10,4 dolari.