Inflaţia în zona euro a revenit în teritoriu negativ în aprilie

Internaţional / 1 mai 2016

Inflaţia în zona euro a revenit în teritoriu negativ în aprilie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât la minus 0,2% în aprilie, de la nivelul zero în martie, revenind în teritoriu negativ după ce, la şedinţa de politică monetară din 21 aprilie, preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat că instituţia este gata să "utilizeze toate instrumentele disponibile" pentru a stimula creşterea preţurilor în zona euro, arată o estimare preliminară publicată vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.

Estimările analiştilor indicau o scădere a preţurilor de 0,1% în aprilie, în zona euro.

În aprilie, în zona euro cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la servicii, care au fost în urcare cu 1%, comparativ cu un avans de 1,4% în martie, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au înregistrat un avans de 0,8%, faţă de o creştere zero în martie, în timp ce preţurile la energie au scăzut cu 8,6%, comparativ cu un declin de 8,7%, în martie.

Conform datelor recente ale Eurostat, în Uniunea Europeană şi în zona euro preţurile de consum au stagnat în martie, după ce în februarie au intrat în teritoriu negativ. Un număr de 15 state membre au înregistrat rate anuale negative ale inflaţiei, pe primele locuri fiind România (minus 2,4%), Cipru (minus 2,2%) şi Bulgaria (minus 1,9%). La polul opus, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în Belgia (1,6%), Suedia (1,2%) şi Malta (1%).

Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%, însă inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul la petrol s-a redus semnificativ.

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus estimările privind creşterea economică şi rata inflaţiei în zona euro, atât în 2016 cât şi în 2017, în condiţiile în care preţul scăzut al energiei se va răsfrânge şi asupra preţurilor altor bunuri şi servicii. Conform noilor prognoze de inflaţie prezentate de BCE, zona euro ar urma să înregistreze în acest an o inflaţie de doar 0,1%, faţă de 1% cât estima anterior, iar prognoza pentru 2017 a fost revizuită la 1,3% de la 1,6%. De asemenea, conform primelor estimări privind inflaţia în 2018, BCE prognozează o rată de 1,6%, sub ţinta de 2% avută în vedere de gardienii euro. Inflaţia în zona euro a fost sub ţinta avută în vedere de BCE în ultimii trei ani iar cele mai recente prognoze sugerează că situaţia se va repeta şi în următorii trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb