Infotrafic: Centura Bucureşti, închisă pe ambele sensuri din cauza incendiului din zona Bragadiru - Măgurele

T.B.
Miscellanea / 18 iulie 2023

Infotrafic: Centura Bucureşti, închisă pe ambele sensuri din cauza incendiului din zona Bragadiru - Măgurele

Traficul auto este oprit, marţi, pe ambele sensuri are Centurii Bucureşti, din cauza vizibilităţii reduse determinate de incendiul de vegetaţie produs între localităţile ilfovene Bragadiru şi Măgurele, conform agerpres.ro.

"Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate", potrivit unui comunicat al Centrului Infotrafic.

Circulaţia este deviată prin localitatea Măgurele.

Incendiul se manifestă pe un câmp, cu degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Au fost alertate nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

"În urma acţiunilor întreprinse de echipajele de la fata locului, în acest moment nu există pericolul de extindere a incendiului către zona de case", a transmis ISUBIF.

A fost emis un mesaj RO ALERT de prevenire a populaţiei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb