Înmormântarea lui Dinu Patriciu va avea loc în Capitală

A.C.
Miscellanea / 22 august 2014

Familia omului de afaceri decedat recent Dinu Patriciu îi informează pe toţi cei care "i-au fost apropiaţi" că funeraliile vor avea loc în Bucureşti la o dată şi într-un loc care vor fi comunicate de îndată ce formalităţile vizând aducerea trupului său neînsufleţit din Marea Britanie în România se vor finaliza, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Ne exprimăm, din nou, dorinţa că despărţirea de Dinu Patriciu să aibă loc în condiţii de maximă sobrietate şi decenţă. În acelaşi timp, îi rugăm pe reprezentanţii presei, a căror nevoie de a fi informaţi o înţelegem şi o respectăm, să dea dovadă de decenţă şi să se abţină de la exercitarea de presiuni asupra mamei îndurerate a lui Dinu Patriciu, în scopul obţinerii diferitelor detalii. Rugăm insistent să nu mai fie deranjată nici cu apeluri telefonice şi nici prin solicitări făcute la domiciliu", se arată în sursa citată.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb