INS:Importurile de lapte brut s-au majorat cu 26,1% în primele 11 luni din 2020

S.B.
Miscellanea / 15 ianuarie

Importurile de lapte brut s-au majorat cu 26,1% în primele 11 luni din 2020

Importurile de lapte brut s-au majorat cu 26,1% în primele 11 luni din 2020, în timp ce cantitatea de lapte colectată de unităţile procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a fost mai mare cu 1,1% decât în aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.

În intervalul 1 ianuarie - 30 noiembrie 2020, s-a înregistrat o creştere cu 11.335 de tone a cantităţii de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o.

De asemenea, creşteri ale producţiei au fost înregistrate la: unt - cu 1.078 tone (+11,3%), lapte de consum - cu 25.673 tone (+8,6%) şi brânzeturi - cu 814 tone (+0,9%). În schimb, producţia a scăzut la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 579 tone (-0,3%) şi smântâna de consum - cu 105 tone (-0,2%).

Datele INS relevă faptul că, în noiembrie 2020 faţă de noiembrie 2019, unităţile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă mai mare cu 2.188 de tone (+2,7%). În această marjă, creşteri ale producţiei s-au consemnat la următoarele produse lactate: unt - cu 150 tone (+16%), smântână de consum - cu 242 tone (+4,4%), lapte de consum - cu 1.018 tone (+3,5%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 322 tone (+1,9%). Pe de altă parte, producţia a scăzut în cazul brânzeturilor cu 472 de tone (-6,4%).

În perioada analizată, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare s-a majorat cu 1.105 de tone (+9,9%).

Totodată, în luna noiembrie a anului trecut, comparativ cu luna precedentă din acelaşi an, cantitatea de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o a scăzut cu 6.451 tone (-7,2%), ca urmare a diminuării producţiei la laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) - cu 1.720 tone (-9%), brânzeturi - cu 571 tone (-7,7%), smântână de consum - cu 281 tone (-4,7%) şi laptele de consum cu 51 tone (-0,2%).

Singurul segment în care producţia a crescut a fost la unt, respectiv cu 60 de tone (+5,8%).

Raportat la intervalul noiembrie 2020 - octombrie 2020, unităţile procesatoare au importat o cantitate de lapte brut în creştere cu 1.166 de tone (+10,5%), potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

20 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9279
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4613
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7162
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.2817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro