România a importat, în primele trei luni din 2021, o cantitate de ţiţei de 2,077 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 164.200 tep (8,6%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică , informează Agerpres.
Producţia de ţiţei a totalizat 773.100 tep, fiind cu 6,8% (56.500 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.
Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22, la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).
Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se menţionează în proiect.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.05.2021, 12:41)
Strategia nationala exceptand statistica si prognozele ,corecte, are si masuri in vederea solutionarii deficitului fata de necesarul de titei ?
Daca sunt top secret asta e , daca sunt publice unde sunt?
Poate ne gandim la o dinamica necesara pe o perioada decenta relativ la strategia energetica, ca statistica e doar un instrument in politicile publice si nu numai.