INS: Locuri de muncă vacante mai puţine în trimestrul trei 2017

Andreea Cuzub
Companii / 17 noiembrie 2017

Locuri de muncă vacante mai puţine în trimestrul trei 2017

În trimestrul III 2017, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,22%, în scădere cu 0,11 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent conform unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 58,9 mii, în scădere cu 5,2 mii locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2016, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,12 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 4,0 mii.

În trimestrul III 2017, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (2,64%), urmată de administraţia publică (2,61%), potrivit comunicatului.

INS precizează: "În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (17,0 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,43 %. Sectorul bugetar a însumat aproape 32% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8,7 mii locuri vacante se regăsesc în sănătate şi asistenţă socială, 6,9 mii locuri vacante în administraţia publică, respectiv 3,0 mii locuri vacante în învăţământ. La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,15%, respectiv 0,1 mii locuri vacante)".

Prin comparaţie cu trimestrul precedent cea mai relevantă scădere atât a ratei, cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-a regăsit în administraţia publică (-1,37 puncte procentuale, respectiv -3,7 mii locuri vacante), ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare. La polul opus, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări (+0,31 puncte procentuale), respectiv în învăţământ (+0,22 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut creşteri relevante în activităţile din industria

prelucrătoare (+1,4 mii locuri vacante), respectiv în cele din comerţ şi învăţământ (+0,7 mii locuri vacante pentru fiecare în parte).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cea mai semnificativă diminuare atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în administraţia publică (-1,20 puncte procentuale, respectiv -2,9 mii locuri vacante), iar la polul opus, cu cea mai importantă creştere s-au regăsit activităţile de

transport şi depozitare (+0,23 puncte procentuale, respectiv +0,7 mii locuri vacante).

INS adaugă: "În trimestrul III 2017, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori atât prin intermediul ratei, cât şi a numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (1,63%, respectiv 16,7 mii locuri vacante), iar cele mai mici valori s-au înregistrat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (0,62%, respectiv 0,1 mii locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori - grupa majoră 1 (0,67%, respectiv 2,2 mii locuri vacante)".

Comparativ cu trimestrul precedent atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au cunoscut scăderi în aproape toate grupele majore de ocupaţii. Cea mai relevantă a fost în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (-0,24 puncte procentuale, respectiv -2,6 mii locuri vacante).

Singura creştere a celor doi indicatori s-a regăsit în ocupaţiile de muncitori calificaţi şi asimilaţi - grupa majoră 7 (+0,04 puncte procentuale, respectiv +0,3 mii locuri vacante), conform comunicatului.

INS precizează: "Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai relevante scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în ocupaţiile de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente - grupa majoră 8 (-0,25 puncte procentuale), urmate de cele de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (-0,20 puncte procentuale). În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, acesta a cunoscut cele mai mari scăderi în aceleaşi grupe majore de ocupaţii, astfel: specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 cu 1,5 mii locuri vacante, respectiv operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente - grupa majoră 8 cu 1,3 mii locuri vacante.

Cele mai semnificative creşteri atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au

regăsit în ocupaţiile de muncitori calificaţi şi asimilaţi - grupa majoră 7 (+0,06 puncte procentuale, respectiv +0,5 mii locuri vacante)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb