INS: Rata şomajului a scăzut în august cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea din iulie

J.P.
Miscellanea / 1 octombrie 2020

Rata şomajului a scăzut în august cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea din iulie

Rata şomajului în luna august 2020 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, conform unui comunicat de presă.

Pe fondul reluării treptate a activităţilor, prin relaxarea eşalonată a restricţiilor impuse populaţiei ȋn scop preventiv, ȋn contextul pandemiei COVID19, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2020 s-a redus la 479 mii persoane, faţă de 484 mii persoane în luna precedentă, deşi rămâne cu mult peste valoarea înregistrată în aceeaşi lună a anului precedent (347 mii persoane). Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,5% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna august 2020 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 3,6% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2020, mai arată sursa citată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb