INS:  "Sporul natural a fost negativ în luna noiembrie 2017"

Vlad Dobrea
Miscellanea / 10 ianuarie 2018

"Sporul natural a fost negativ în luna noiembrie 2017"

Sporul natural a fost negativ în luna noiembrie 2017, numărul persoanelor care au decedat fiind mai mare cu 6.396 faţă de cel al nou-născuţilor.

În luna noiembrie 2017, s-a înregistrat naşterea a 15.319 copii, cu 2.680 mai puţini decât în luna octombrie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna noiembrie 2017 a fost 21.715, cu 258 mai puţine decât în luna octombrie 2017, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie 2017, a fost de 93, în scădere cu două faţă de luna octombrie 2017.

Totodată, în luna noiembrie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 7.612 căsătorii, cu 5.531 mai puţine decât în luna octombrie 2017.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.447, în scădere cu 293 comparativ cu luna octombrie 2017.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb