INS: Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2015, de 1.774 persoane

Ioana Dogaru
Miscellanea / 12 octombrie 2015

Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2015, de 1.774 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), la fel ca în luna iulie, reiese din datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În comunicatul INS se menţionează: "În luna august s-a înregistrat naşterea a 21.051 copii, cu 511 mai mulţi copii decât în luna iulie 2015. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august a fost de 19.277, cu 1.149 mai puţine decât în luna iulie 2015. Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 1.774 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), la fel ca în luna iulie".

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august a fost de 122, în scădere cu 15 faţă de luna iulie 2015 (137 decedaţi sub 1 an), se mai arată în comunicat.

Comparativ cu luna august 2014, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 5.151 în luna august 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 53 mai mare. Pe de altă parte, în luna august 2014 sporul natural a fost negativ (-3.324 de persoane), iar numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mare decât în luna august 2015.

În august 2015, numărul căsătoriilor şi numărul divorţurilor înregistrate au crescut faţă de luna precedentă.

În comunicatul INS se precizează: "La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 22.701 căsătorii, cu 4.910 mai multe decât în luna iulie 2015. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.373, cu 144 mai multe decât în luna iulie".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb