Înscrierile pentru Loteria Vizelor, reluate după ce procedura a fost blocată

GEORGE FORCOŞ
Internaţional / 17 octombrie 2017

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate, în condiţiile în care procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice, a anunţat, astăzi, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, precizând că înregistrările făcute până acum nu vor fi luate în considerare, fiind necesară retrimiterea cererilor.

Ambasada SUA anunţă prin intermediul unui comunicat de presă că pentru a asigura corectitudinea şi pentru a proteja integritatea procedurii pentru toţi cei implicaţi în programul Diversity Visa (Loteria Vizelor) 2019 trebuie reluat procesul de înscriere.

În documentul citat se precizează: "Dacă v-aţi înscris înainte de miercuri, 18 octombrie 2017, acea înregistrare nu va fi luată în considerare şi va trebui să trimiteţi o nouă înregistrare în timpul noii perioade de înscriere. Vă puteţi înregistra din nou fără să fiţi descalificat din cauza trimiterii mai multor înscrieri. Persoanele care se vor înregistra de mai multe ori în timpul noii perioade de înscriere vor fi descalificate. Departamentul de Stat va trimite un mesaj e-mail automat către fiecare participant la programul Diversity Visa de la care s-a primit o înscriere înainte de 18 octombrie 2017, la adresa de e-mail de la care s-a făcut înscrierea, cu îndrumarea de a accesa pagina dvlottery.state.gov pentru un anunţ important."

Participanţii pot accesa noul formular de înscriere electronică (E-DV) pe pagina oficială E-DV, la adresa dvlottery.state.gov, pe perioada înscrierii. Toate celelalte cerinţe de calificare rămân neschimbate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb