Instanţa supremă susţine că nu mai are competenţă ca să judece procesul fostului ministru Ioan Avram Mureşan

Politică / 19 mai 2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a ridicat ieri o excepţie de necompetenţă legală privind continuarea judecării procesului intentat fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan. Magistraţii instanţei supreme au invocat prevederile recent adoptatei Legi 50/2005, potrivit cărora foştii membri ai Guvernului sunt judecaţi conform normelor de drept comun, ca orice alt cetăţean. Aceasta înseamnă că aceste cauze trebuie să urmeze procedura obişnuită a unui proces, fără a ajunge de la început pe rolul ÎCCJ.

Avocaţii părţilor implicate în proces au solicitat un termen pentru a-şi putea pregăti punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată de instanţă, judecătorii stabilind data de 6 iunie.

La data de 12 septembrie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva lui Ioan Avram Mureşan. În acest dosar mai sunt judecaţi şi fostul consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA) Ioan Enea Truţă - acuzat de deturnare de fonduri şi complicitate la luare de mită, fostul director general al Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională din MAA Silvia Căpitanu - deturnare de fonduri şi fostul director general al Direcţiei Generale Economice şi Relaţii Bugetare din cadrul MAA Dan Jiga - luare de mită.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb