Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea MApN

V.D.
Miscellanea / 23 decembrie 2017

Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea MApN

Institutul Cantacuzino a trecut oficial în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ministrul Sănătăţiii, Florian Bodog, şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, semnând, ieri, protocolul de predare-primire.

"Astăzi (ieri, n.r.), după câteva luni bune de discuţii, am semnat protocolul de predare şi primire a Institutului Cantacuzino, de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Apărării Naţionale. Este o discuţie mai veche la nivelul Guvernului, este o decizie importantă, iar de la preluarea mandatului am promis că ne ocupăm de asta. Este o instituţie intrată, din păcate, în umbră în ultimii ani, dar este importantă pentru securitatea în sănătate. Prin urmare, institutul trece oficial la MApN şi avem un plan riguros de reaşezare a acestei instituţii. După sărbători începem să lucrăm pe programul de management şi vom porni motoarele. Este un institut strategic, pe care ni-l dorim relansat", a declarat ministrul Apărării Naţionale.

Mihai Fifor a precizat că, deşi instituţia va avea de acum regim de unitate militară, personalul civil nu va fi dat afară, ci vor fi făcute angajări pentru a acoperi deficitul de specialişti.

"Prin toate actele normative am aprobat inclusiv organigrama. Îi asigur pe angajaţi că nimeni nu pleacă, dimpotrivă, vom găsi soluţia să facem încadrări, pentru că există deficit de personal. Asta este şi una dintre problemele majore pe care le are institutul. S-a plecat din cauza condiţiilor financiare. Suntem în căutare de specialişti. Va avea regim de unitate militară, dar asta nu înseamnă că tot personalul civil va deveni personal militar. Vă spun, însă, că nivelul conducerii va fi miliar", a spus Fifor, conform News.ro.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2345
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5880
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1237
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.3024

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb