Interpolul a suspendat acordul de 20 milioane euro încheiat cu FIFA

Elena Deacu
Sport / 12 iunie 2015

Interpolul a suspendat acordul pentru "integritate în sport" încheiat cu FIFA, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat forul fotbalistic mondial, informează Reuters.

Organizaţia internaţională a poliţiei a primit 20 de milioane euro din partea FIFA, în urma unei înţelegeri parafate în 2011, pentru crearea unui programat pe 10 ani pentru Integritate în Sport, destinat să combată meciurile trucate şi pariurile ilegale.

Vineri, secretarul general al Interpol, Juergen Stock, a anunţat că a blocat utilizarea banilor primiţi din partea Federaţiei Internaţionale de Fotbal, până la elucidarea anchetei demarate de justiţia americană.

"Ţinând cont de contextul în care evoluează FIFA şi în timp ce Interpolul va continua se se implice în dezvoltarea integrităţii în sport, am luat decizia de a suspenda acordul. Toţi partenerii externi, publici sau privaţi, trebuie să împărtăşească valorile şi principiile fundamentale ale organizaţiei noastre", a explicat Stock.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb