Întrevederea Biden-Putin se va desfăşura pe 16 iunie în vila La Grange din Geneva

G.U.
Internaţional / 10 iunie 2021

Întrevederea Biden-Putin se va desfăşura pe 16 iunie în vila La Grange din Geneva

Întrevederea dintre preşedinţii SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, va avea loc pe 16 iunie la Geneva, în vila La Grange, a anunţat astăzi o reprezentantă oficială a Ministerului de Externe al Elveţiei, informează TASS, conform Agerpres.

"Întrevederea va avea loc la vila 'La Grange' din Geneva, pe 16 iunie", a spus ea.

În comunicatul publicat pe pagina de Twitter a MAE elveţian se subliniază că "Elveţia le mulţumeşte celor două ţări pentru încredere, exprimată prin alegerea Genevei" drept loc pentru desfăşurarea summitului.

Vila "La Grange", construită în secolul al XVIII-lea, se află în mijlocul parcului cu acelaşi nume ce se întinde pe o suprafaţă de peste 21 de hectare, situat pe malul lacului din Geneva, la marginea oraşului. Acesta este cel mai mare parc urban, loc de relaxare foarte iubit de locuitorii Genevei. Din 1917 vila aparţine oraşului. În prezent, acolo se află o bibliotecă, au loc excursii pentru turişti.

Din 8 până în 18 iunie vila va fi închisă pentru vizitatori, în jurul parcului au fost ridicate garduri metalice, iar în parc au loc lucrări de amenajare. Autorităţile cantonului Geneva au anunţat pe 9 iunie impunerea stării de securitate sporită din 14 până pe 17 iunie. Sunt interzise zborurile de drone deasupra întregului canton, notează sursa citată.

Preşedintele american Joe Biden a părăsit miercuri dimineaţă Statele Unite, îndreptându-se spre Marea Britanie, prima etapă a turneului său european şi unde va participa la un summit G7, înaintea unei prime şi foarte aşteptate întrevederi cu omologul său rus Vladimir Putin, la Geneva.

Summitul cu Vladimir Putin va fi punctul culminant al acestei prime deplasări externe, ce intervine într-un moment în care Joe Biden se află în dificultate în ţară, pe fondul unor tensiuni în tabăra sa. Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0665
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4295
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8933
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.2175

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb