INVESTIŢIE DE 19 MILIOANE DE EURO:Aeroportul "Henri Coandă" va găzdui primul hotel din România amplasat într-un aeroport

I.A.M.
Miscellanea /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Primul hotel din România amplasat în incinta unui aeroport a fost inaugurat, în acest sfârşit de săptămână, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", o investiţie de 19 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al dezvoltatorului, Hilton Garden Inn Bucharest Airport dispune de 218 camere şi se adresează în special segmentului business, personalului companiilor aeriene ce operează pe Aeroportul din Otopeni, fiind totodată o soluţie pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate. De asemenea, unitatea are în interior cinci săli de conferinţă cu o suprafaţă totală de 225 de metri pătraţi, ce pot fi compartimentate în funcţie de necesităţi, transmite Agerpres.

Investiţia de 19 milioane de euro aparţine companiei lituaniene Apex Alliance Hotel Management, care continuă astfel, în parteneriat cu firma de consultanţă Optim Project Management, seria unităţilor hoteliere deschise în România.

Noul hotel este amplasat la 150 de metri de terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă".

Managementul Hilton Garden Inn Bucharest Airport estimează că durata medie a şederii în cadrul hotelului este de o noapte de cazare, precum şi un grad de ocupare de 65-70%. Preţurile la cazare pornesc de la un tarif promoţional de 69 de euro/cameră, urmând ca acestea să se înscrie în linia pieţei.

În acelaşi timp cu inaugurarea noului hotel a avut loc şi prezentarea restaurantului Wright Flyer, cu o capacitate de 126 de locuri şi servicii complete - mic dejun, prânz şi cină, precum şi room service, informează aceiaşi sursă.

Hilton (NYSE: HLT) este o companie hotelieră globală ce deţine un portofoliu de 17 branduri de înaltă calitate şi aproape 5.700 de proprietăţi, cu peste 923.000 de camere, în 113 ţări şi teritorii.

Apex Alliance Hotel Management (AAHM) este un operator independent care se axează pe crearea şi dezvoltarea de parteneriate de lungă durată cu investitori instituţionali, deţinători de proprietăţi sau fonduri de investiţii private, oferind servicii de management hotelurilor din portofoliu sau celor pe care urmează să le deţină.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS