INVESTIŢIE DE 35.000 DE EURO Primul Coffee Studio din Centrul Vechi, al 5-lea din întreaga ţară

A.V.
Companii / 21 martie 2019

Primul Coffee Studio din Centrul Vechi, al 5-lea din întreaga ţară

Lanţul de cafenele 5 To Go, fondat de Radu Savopol şi Lucian Bădilă, a deschis recent, în Centrul Vechi din Bucureşti, o nouă cafenea - Coffee Studio fiind al 5-lea din cele peste 100 de locaţii din întreaga ţară şi repectiv a opta unitate inaugurată în 2019, din cele 50 avute ca obiectiv.

Conceptul de Coffee Studio by 5 To Go dispune de un decor urban, cu influenţe scandinave, iar investiţia se ridică la 35.000 de euro.

Reprezentanţii lanţului au declarat ieri, într-o întâlnire cu jurnaliştii, că unităţile noi vor fi deschise şi în oraşe în care brandul pătrunde pentru prima dată, precum: Bacău, Oradea, Târgu Mureş, Sibiu. Radu Savopol şi Lucian Bădilă au mai afirmat că poartă discuţii cu privire la eventuale deschideri de noi unităţi în afara graniţelor ţării.

Radu Savopol a precizat: "Deschiderea a 50 de cafenele într-un an reprezintă un plan îndrăzneţ, care de suprapune cu extinderea brandului într-o ţară străină. Noi am dori să fie Marea Britanie sau Polonia.

În 2018, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 5,5 milioane de euro la nivelul întregului lanţ 5 To Go, aproape dublă faţă de anul precedent, când a însumat 2,8 milioane de euro. 5 To Go numără, până în prezent, peste 100 de unităţi în 12 oraşe din ţară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb