Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că instituţia pe care o conduce nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având în vedere că are bugetul cel mai mic. Ea a precizat că a făcut o notă către prim-ministru şi către ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în care anunţa foarte ferm şi clar că Ministerul Culturii nu are de unde să taie, pentru că bugetul este cel mai mic, a fost întotdeauna cel mai mic şi se teme că o să rămână cel mai mic şi în 2027. „Aşadar, Ministerul Culturii refuză să facă reduceri pentru că nu are de unde", a spus ea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Ioana Ciocan a adăugat că a cerut bani suplimentari pentru cultură la rectificarea bugetară, dar a menţionat totodată că Ministerul Culturii înţelege „problemele grave" cu care se confruntă în acest moment alte domenii. Ea a subliniat că nu există probleme în ceea ce priveşte plata salariilor. „Nu sunt probleme. Colegii au nişte intervenţii urgente pe care trebuie să le facă în diverse zone şi acelea bineînţeles că vor fi aprobate. Totodată, săptămâna viitoare sau poate peste două săptămâni, voi fi destul de insistentă în a cere o suplimentare de personal pentru Casa Melik, care este închisă în acest moment. Este o casă memorială care aparţine de Muzeul Naţional de Artă al României", a precizat ea, conform sursei citate.
Ministrul Culturii a anunţat o serie de proiecte pentru perioada următoare, precum construcţia unei aripi noi la Muzeul Antipa, relocarea patrimoniului din Muzeul Naţional de Istorie şi începerea lucrărilor la Muzeul „George Enescu". De asemenea, pentru Ministerul Culturii va deveni „o prioritate” prezenţa artei româneşti la expoziţiile din comunitatea europeană, a mai declarat ea, potrivit Agerpres.

























































Opinia Cititorului