Iohannis: "Absenteismul nu este niciodată o soluţie în ziua votului"

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Politică / 9 decembrie 2016

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Actualizare 12:45 Şeful statului: "Îmi doresc o Românie fără corupţie"

Preşedintele Iohannis a precizat astăzi că îşi doreşte o ţară fără corupţie, deoarece acest flagel înseamnă sărăcie, stagnare şi dispreţ faţă de lege.

Acesta a menţionat, în declaraţia sa de la Palatul Cotroceni: "Astăzi, 9 decembrie, se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Internaţională a lupei împotriva corupţiei. Corupţia înseamnă sărăcie, stagnare, dispreţ pentru cetăţeni, dispreţ pentru lege. Cum am mai spus: corupţia ucide. De aceea îmi doresc o Românie fără corupţie.(...) De aceea cred că este foarte important ca în România lupta anticorupţie să continue în forţă".

Şeful statului a mai afirmat că apreciază în mod deosebit activitatea desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie.

"Lupta anticorupţie trebuie să continue până când respectarea legii şi corectitudinea devin normalitate, devin regulă, până când construim o societate care ea însăşi nu mai suportă, nu mai tolerează corupţia. Cred că suntem pe drumul cel bun, dar este important să continuăm şi ca să continuăm bine este bine să votăm. Vă aştept duminică la vot!", a adăugat preşedintele Iohannis.

-----------

Actualizare 12:08

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, astăzi, un nou apel pentru ca cetăţenii români să meargă să voteze duminică, la alegerile parlamentare. "Absenteismul nu este niciodată o soluţie în ziua votului", a atras atenţia şeful statului.

"Nu rataţi aceată ocazie, mergeţi şi votaţi chiar dacă vă hotărâţi în ultimul moment pe cine să votaţi. (...) Trebuie să ne dorim o Românie fără corupţie. Vă aştept duminică la vot", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

"Am ajuns la finalul campaniei electorale şi în acest moment mesajul cel mai important pe care vreau să îl dau românilor este unul clar şi simplu: dragi români, mergeţi la vot! Mergeţi la vot şi nu lăsaţi pe altul să hotărască în locul vostru ce se întâmplă cu România noastră. Indiferent dacă aveţi o opţiune sau nu, mergeţi la vot", a mai afirmat, astăzi, preşedintele.

------------

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine astăzi, la ora 12:00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a informat Administraţia Prezidenţială.

Declaraţia preşedintelui vine în contextul în care duminică sunt programate alegeri parlamentare. Astăzi este ultima zi de campanie electorală.

Şeful statului i-a îndemnat ieri pe cetăţeni să participe la vot.

"Votul este instrumentul cel mai valoros şi mai puternic pe care cetăţenii îl au într-un cadru constituţional democratic aşa cum este şi cel dat de Constituţia României. Participarea la alegeri şi exprimarea opţiunilor electorale reprezintă calea cea mai potrivită pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile fundamentale ale statului. (...) Îi îndemn pe toţi concetăţenii mei să uzeze pe deplin de acest drept fundamental pe care îl au — dreptul la vot", a declarat Iohannis ieri, potrivit Agerpres.

Şeful statului a mai afirmat că toţi românii trebuie să îşi exprime opţiunea de vot.

"Avem această datorie nu pentru un partid sau altul, un politician sau altul, ci pentru că în urmă cu 27 de ani am dobândit prin sacrificiu de sânge libertatea de a ne decide singuri propria soartă. Cetăţenii români trebuie să ştie că votul lor contează şi să aibă conştiinţa că ei decid, prin alegeri, viitorul lor şi al României!", a precizat şeful statului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Absenteismul nu este niciodată o soluţie în ziua votului"

     

    Ii atrag si eu atentia domnului Presedinte si reformulez: "Absenteismul in ziua votului nu este niciodată o soluţie" 

    De ce? pentru ca absenteismul produce efecte, deci nu este o solutie, nu in ziua votului ci mai ales "mai apoi".

    Si suna mai pe romaneste.  

    Indiferent dacă aveţi o opţiune sau nu, mergeţi la vot".  

     

    Ce sa faca Ghita la vot daca nu are nicio optiune? sa voteze cum ii dicteaza gardianul de la intrarea in sectie?  

    In politica se aplica "arta cu tendinta' nu "arta pentru arta".  

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7043
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9892
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6863
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.5349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro