Iohannis i-a înmânat Cardinalului Lucian Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer

Elena Deacu
Miscellanea / 06 iunie 2015

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a înmânat, sâmbătă, la Blaj, Cardinalului Lucian Mureşan, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, acordat cu prilejul împlinirii unui sfert de secol de episcopat.

Klaus Iohannis a rostit, de asemenea, un discurs în Catedrala Greco-Catolică "Sfânta Treime", prilej cu care a subliniat jertfa episcopilor greco-catolici martiri sub regimul comunist şi care au un loc special în memoria românilor.

"Ca şi mulţi alţii, tăria cu care aceştia şi-au urmat credinţa chiar cu preţul vieţii este fundaţia pe care se sprijină Biserica Română Unită cu Roma. Pe sacrificiul tuturor celor care, indiferent de confesiune, s-au împotrivit comunismului, s-a clădit libertatea noastră de astăzi. Nu putem uita nici că această libertate nu ar fi posibilă fără înţelepciunea şi eforturile neîncetate ale celor care au făcut Marea Unire", a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că nu poate fi uitată nici "îmbrăţişarea" dintre Miron Cristea, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, şi episcopul Iuliu Hossu, ca şi mesajul de solidaritate frăţească adresat tuturor românilor rostit atunci, la 1 Decembrie 1918.

"La aproape o sută de ani de la acel moment cinstim rolul tuturor confesiunilor şi recunoaştem contribuţia diversităţii culturale a majorităţii româneşti şi a tuturor minorităţilor naţionale la reunirea naţiunii sub noul destin european al României", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

La ieşirea din catedrală, şeful statului a făcut o "baie de mulţime", mulţi dintre oamenii prezenţi dorind să facă fotografii cu Klaus Iohannis. Acesta nu s-a arătat deranjat şi a făcut chiar şi un selfie împreună cu o tânără pe scările catedralei.

Ulterior, Iohannis i-a înmânat, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, decoraţia Cardinalului Lucian Mureşan, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene şi a altor lideri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Preşedintele României a semnat joi decretul de decorare a cardinalului Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma.

Astfel, cu prilejul aniversării a 25 de ani de episcopat, în semn de înaltă apreciere pentru demnitatea, curajul şi smerenia creştină de care a dat dovadă, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun şi pentru grija constantă acordată consolidării raporturilor interconfesionale în România, Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer cardinalului Lucian Mureşan.

Al treilea cardinal român, după cardinalul Iuliu Hossu şi cardinalul Alexandru Todea, Lucian Mureşan s-a născut la 23 mai 1931 la Ferneziu, astăzi cartier al municipiului Baia Mare. A studiat teologia mai întâi la Seminarul Romano-Catolic din Alba Iulia, iar apoi în clandestinitate. A fost hirotonit preot în clandestinitate, la 19 decembrie 1964. Tot în clandestinitate, din 1985 până în 1990, a condus Eparhia de Maramureş, mai întâi ca ordinarius provizoriu, iar mai apoi ca titular. A fost consacrat episcop la 27 mai 1990, la Baia Mare. La 4 iulie 1994 a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea ca arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş şi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Din 26 mai 2003 este membru al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, numit de Papa Ioan Paul al II-lea. La 16 decembrie 2005, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea l-a ridicat la demnitatea de arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, odată cu ridicarea Bisericii Mitropolitane sui iuris la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, prin Bula Ad totius Dominici gregis. A fost întronizat ca arhiepiscop major la 30 aprilie 2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.

Curs valutar BNR

25 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0105
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4892
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.0052

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro