Iohannis: "La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate"

T.B.
Politică / 1 decembrie 2023

Iohannis: "La 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că la 105 ani de la Marea Unire este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate, relatează agerpres.ro.

Conform sursei menţionate, "Dragi români, 1 Decembrie este sărbătoarea care ne aduce împreună pe noi, românii, indiferent unde ne aflăm, reconectându-ne la spiritul unităţii noastre naţionale. O celebrăm an de an, de fiecare dată cu emoţia de a fi parte a unei comunităţi în care ne simţim acasă, de a vibra, ascultând imnul şi fluturând drapelul la manifestările din toată ţara prilejuite de această zi, cu bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi aceleaşi simboluri şi aceeaşi identitate naţională. În astfel de momente, ne reamintim de cultura şi de tradiţiile care ne definesc şi, mai ales, de marile răscruci ale istoriei noastre, când doar prin solidaritate şi unitate am putut depăşi cu hotărâre greutăţi care păreau de netrecut. Însăşi înfăptuirea României Mari a fost rezultatul a zeci de ani de sacrificii şi eforturi colosale depuse de elitele vremii, de liderii politici, de Armată şi de populaţie, sub viziunea şi dorinţa covârşitoare de a-i cuprinde într-un singur stat pe toţi cei care vorbeau limba română", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la recepţia oferită cu prilejul Zilei Naţionale a România.

Potrivit acestuia, "cele mai mari izbânzi, în special obţinerea Independenţei şi realizarea Marii Uniri, momente care ne-au definit modernitatea, au fost înfăptuite atunci când românii au lăsat deoparte diferenţele, au pus mai presus de orice binele şi viitorul statului şi au fost uniţi în jurul aceloraşi idealuri şi aspiraţii", transmite sursa indicată.

Şeful statului subliniază reuşitele şi progresele realizate de România la 105 ani de la Marea Unire. El indică apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO, relatează sursa citată.

Conform agerpres, Iohannis transmite "Dragi români, la 105 ani de la Marea Unire, este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate. Suntem membri respectaţi ai Uniunii Europene, în care ne-am dorit să ne integrăm pentru că Europa este familia noastră. Valorile europene sunt şi valorile noastre, idealurile europene sunt şi idealurile noastre. Pentru noi, apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă şi accesul la o resursă financiară foarte însemnată, în special prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Banii europeni construiesc România şi fac posibile proiectele noastre naţionale majore. Datorită parcursului său democratic, al ataşamentului la valorile euroatlantice, ţara noastră are astăzi un loc binemeritat atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO. În actuala situaţie geopolitică foarte tensionată, vedem cel mai bine cât de importante sunt aceste două alegeri strategice şi cât de mult ne protejează faptul că avem parteneri pe care ne putem baza în vremuri dificile. România este o ţară sigură şi cetăţenii săi nu au motive să se teamă. Apartenenţa noastră la Alianţa Nord-Atlantică ne oferă cele mai solide garanţii de securitate posibile, iar prezenţa trupelor aliate pe teritoriul ţării noastre este dovada angajamentului pentru asigurarea stabilităţii şi a apărării regiunii noastre. Rolul strategic pe care şi-l asumă România în această zonă ne-a permis să sprijinim foarte consistent şi Republica Moldova, nu doar prin ajutoare trimise în mod direct la Chişinău, ci şi prin promovarea permanentă a aspiraţiilor europene ale românilor de peste Prut", a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Nu aven nici cea mai mica indoiala .Romania va fi parte a noului Stat European un anume UE federalizat .Ceea ce Romania a realizat este exceptional .In marea familie Europeana ,ce va deveni si mai mare prin aderarea tuturor natiunilor din Europa ce acum se afla in afara UE , devenim cu totii de neinvins .Oferta este de nerefuzat .Se joaca practic soarta noastra ca natiune aflata in granitele ei actuale .Este simplu de ales .

    100 de mii de bucuresteni extremi de civilizati au urmarit parada militara .Vremurile cind unii se plimbau cu autobuzul adusi fiind (acum merg cu trenul )la Bucuresti au trecut in uitare . Marea familiei europeana ne-a fost alaturi . O noua Europa unita in integralitatea ei sta sa se nasca .Romania devine acum si natiunea ce poate oferi altora securitate .Un centru de comanda NATO apare la Bucuresti .Viitorul nostru impreuna trebuie aparat .

    1. Da, a fost o parada reușită; s-au tras 21 salve de tun dar, dezamăgire totală: n-au nimerit tribuna oficială!.

    Sa nu uitam marile realizari a "erei Johannis" :

    - +100 miliarde euro datorie guvernamentala cadou Romaniei 

    - Ministrul Dezvoltării: 70% din localități nu sunt racordate la  

    rețeaua de gaze, 57% nu au canalizare

    1. ai cazut in canal ?

      ONRC: "5.850 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele zece luni din 2023"

      Un sondaj de opinie rusesc recent indică faptul că numărul rușilor care susțin pe deplin războiul din Ucraina sa redus aproape la jumătate din februarie 2023 și că mai mulți ruși susțin retragerea forțelor ruse din Ucraina decât nu

      Da, arendasii (capitalul străin) sunt tot mai prezenți pe pământul romanesc; asta pentru că politicienii noștri sunt nesimțiți în teritoriu. Sunt prezenți doar înainte de vot.

      Ești gelos? Vrei să spui că 6 case nu este o mare realizare?

      iar stai singur la mina libera ?

    Ce ranjet are in poza asta...adica..."fraierilor...v am pacalit"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb