IOHANNIS, LA ONU: "Acceptarea jurisdicţiei CIJ serveşte cauzei păcii internaţionale"

J.P.
Miscellanea / 22 septembrie 2021

"Acceptarea jurisdicţiei CIJ serveşte cauzei păcii internaţionale"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că România împreună cu alte state promovează o declaraţie privind acceptarea jurisdicţiei Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) şi că invită statele interesate să sprijine această iniţiativă, conform Agerpres.

"România crede cu tărie în potenţialul dreptului internaţional de a contribui la securitatea internaţională. Reafirmăm aprecierea noastră pentru activitatea Curţii Internaţionale de Justiţie. Acceptarea jurisdicţiei Curţii serveşte cauzei păcii internaţionale. În acest spirit, România, împreună cu un grup de state susţinătoare, promovează o declaraţie pe această temă şi invită toate delegaţiile interesate să o andoseze şi să sprijine această iniţiativă", a spus Iohannis.

Şeful statului conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb