Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că statele membre trebuie să se asigure că restricţiile legate de pandemia de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor omului, conform Agerpres.
"Responsabilitatea principală pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului revine statelor noastre. Trebuie să ne asigurăm cu toţii că restricţiile legate de COVID-19 nu amplifică încălcările drepturilor", a afirmat Iohannis în intervenţia naţională la Adunarea Generală a ONU.
Şeful statului a subliniat că România rămâne ferm angajată în promovarea şi protecţia drepturilor omului la nivel mondial.
"Ţara mea promovează imperativul combaterii discriminării şi a discursurilor instigatoare la ură, inclusiv a antisemitismului.
Am adoptat anul acesta prima Strategie Naţională a României pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură. România va continua să lucreze pentru atingerea acestor obiective, inclusiv prin urmărirea obţinerii unui mandat la Consiliul Drepturilor Omului pentru perioada 2023-2025", a spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se desfăşoară la New York.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.09.2021, 08:26)
veti cadea toti.
inclusiv UN.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.09.2021, 08:27)
stiu de planurile UN pentru un guvern unic, mondial.
vor muri asa-zisii stapani in genunchi, ucisi si insangerati.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.09.2021, 08:28)
asta sa le zici Klaus, daca tot esti acolo.
guvernul UNIC mondial nu va exista.
Alesul Lumii care va matura falsii stapani vine!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2021, 16:47)
si eu fumat ce ai fumat tu azi noapte dar nu am ajuns la viziunea ta despre alesul lumii....poate-mi spui cine e sau daca nu ce ai fumat tu mai concret
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2021, 09:15)
de incalcat le incalca deja, sa speram ca nu amplifica incalcarea de acum incolo :))
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2021, 10:37)
ai observat bine
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2021, 10:44)
Foarte bine. Da-le dracului de drepturi.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.09.2021, 12:10)
in Romania Dictatura Medicala se termina in primavara 2023.
tineti minte asta!
3.1. Primăvară și toamnă (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Campanella în data de 22.09.2021, 15:41)
Salut Vali,
Sper să ai dreptate, dar azi am primit informații mai mult sau mai puțin confidențiale (mai puțin dacă le reproduc aici), de la o persoană cu foarte multă influență, membru al unei autorități centrale permanente.
Conform acesteia, se pregătesc încă 5 rapeluri. Până în primăvara anului 2023 nu pot fi administrate toate 5.
În altă ordine de idei, fiind la munte, îți recomand călduros să cobori în capitală sau într-unul dintre orașele mai mari din jur și să numeri șchiopii-vreo 10-20/oră, care au făcut tromboze la piciorul stâng. Medicii cardiologi nu știu ce să le facă-se pare că vor pleca dintre noi, din cauza cheagurilor de sânge provocate de proteina spike.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.09.2021, 16:13)
imi pare rau ca au patit-o unii dintre noi - eu m-am agitat foarte mult impotriva vaccinurilor...
stiu de ceva vreme ca se pregatesc in total 7-8 injectii pe an pe cap de locuitor
am determinat asta dupa ce am avut acces dintr-o sursa din dark net la un contract semnat intre pfizer si o tara vest-europeana (raportand numarul de vaccinuri comandate pentru 2022 la nr de locuitori mi-a dat 7, ceva /om ... deci 7-8 vaccinuri per cap de nefericit... )
legat de anticipatia cu primavara 2023 o sa am dreptate, vei vedea.
3.3. Speranța (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Campanella în data de 22.09.2021, 17:07)
Sper să ai dreptate.
Asta ar mai putea salva niște vieți- într-un an și jumătate chiar nu poți administra 7-8 doze. Se pare că pe carnetul italian negru, nu verde, e loc pentru încă 5 doze-asta susținea un rezident din diaspora.